Economic

APIA eliberează adeverințe pentru fermierii care vor să acceseze credite bancare

 

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că, începând din 21 iunie 2018, eliberează adeverințe pentru beneficiarii schemelor de plată, implementate în cadrul Campaniei 2018, dar și pentru cei care intenţionează să acceseze credite în vederea finanţării activităţilor curente, de la instituţiile bancare și non-bancare care au încheiat convenţii cu APIA.

„Potrivit convenţiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, agenția eliberează o adeverinţă prin care confirmă că acesta a depus cererea unică de plată pentru anul 2018 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafaţă, plata redistributivă, și/sau pentru măsurile de mediu şi climă. De asemenea, prin adeverinţă se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafaţa determinată pentru plată pentru schemele care fac obiectul convenţiei, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea schemelor de plată care fac obiectul convenţiei și că beneficiarul, la data emiterii adeverinței, nu face obiectul excluderilor de la plată pentru aceste scheme, îndeplinind condiţiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislaţia în vigoare”, se arată în comunicatul de presă al APIA.

Valoarea creditului va fi de până la 80% din valoarea sumei calculate conform adeverinţei eliberate de APIA. Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

„Reamintim fermierilor că potrivit Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 50/2017 de modificare a Ordinului Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale nr. 703/2013 pentru aprobarea condițiilor în care se vor încheia convențiile dintre instituțiile financiar-bancare și nebancare și APIA, în vederea finanțării de către acestea a activităților curente ale beneficiarilor plăților derulate de instituția noastră în baza adeverințelor eliberate, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M+ maxim 2%”, precizează APIA.

Prin urmare, fermierii trebuie să analizeze cu „atenție sporită” soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare