Economic

APIA a eliberat 11.689 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2019

 

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a eliberat, până în prezent, 11.689 de adeverinţe pentru beneficiarii Campaniei 2019, informează instituţia.

Astfel, 6.781 de adeverințe au fost eliberate pentru beneficiarii schemelor de plată  SAPS, plata redistributivă și plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, iar 4.908 de adeverințe pentru beneficiarii măsurilor de mediu şi climă – M10, M11, M13 – implementate în cadrul Campaniei 2019, în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituțiile financiar-bancare și nebancare.

Valoarea creditului este de până la 85% din valoarea sumei calculate, conform adeverinţei eliberate de APIA.

„Până în prezent, APIA a încheiat 20 convenţii tripartite cu instituţiile bancare si nebancare, respectiv fondurile de garantare (Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM)”, se arată în comunicatul de presă al APIA. 

Lista instituţiilor bancare şi nebancare cuprinde: BCR, BRD, CEC Bank, Creditcoop, Exim Bank, First Bank, Goodbee, Libra Internet Bank, Intesa, OTP Bank, Patria Bank, Procredit, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Unicredit, Credit Agricole, Alpha Bank, Banca Feroviară, Idea Bank şi Banca Românească.

Toate convenţiile încheiate între APIA, instituţiile bancare şi nebancare şi FGCR/FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituţiei, la secţiunea „Convenţii, Acorduri, Protocoale”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Citeşte şi...
Close
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare