Economic

ANCPI. Peste 512.000 de imobile au fost vândute în România, în primele zece luni din 2017

 

În România au fost vândute, în primele zece luni din 2017, peste 512.000 de imobile, arată datele publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

„În primele zece luni ale anului 2017 au fost înregistrate, în toată țara, 512.935 de vânzări. În luna octombrie 2017, numărul imobilelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare, la nivel național, a fost de 61.863”, subliniază ANCPI.

Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate, în perioada ianuarie-octombrie 2017, în București (65.963), Cluj (34.802) și Ilfov (30.022), iar cele mai puține au fost consemnate în Teleorman (3.756), Sălaj (3.331) și Caraș-Severin (3.014). În luna octombrie 2017, cele mai multe imobile au fost vândute în București (8.847).

Pe de altă parte, numărul ipotecilor, la nivel național, în primele zece luni din 2017, a fost de 204.830. „Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate, în același interval, în București – 41.438, Ilfov – 14.252 și Cluj – 13.536. La polul opus, se află județele Covasna – 937, Gorj – 849 și Sălaj – 697”, menționează ANCPI.

Județele în care au fost vândute, în primele zece luni din 2017, cele mai multe terenuri agricole sunt: Timiș (7.138), Arad (6.283) și Dolj (5.985).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare