Economic

Analiză Saxo Bank, despre căderea burselor: „Unii investitori spun că e criză, alții că nu e decât o corecție”

 

Investitorii se împart, în momentul de față, în mai multe categorii, după cea de-a doua cădere a Bursei de pe Wall Street într-o săptămână, potrivit unei analize realizate de Saxo Bank.

„Ne aflăm cumva la începutul unei crize financiare sau oare ceea ce vedem zilele acestea se reduce la schimbări de convexitate? E greu de spus, dar suntem cu siguranţă în punctul în care investitorii se împart în două grupuri: cei care spun că e criză şi cei care spun că nu e decât o corecţie”, se arată în document.

Cert este faptul că piețele financiare au primit o lovitură în urma căderilor înregistrate de bursele din întreaga lume.

„S&P 500 a atins un vârf de 2.872 pe 26 ianuarie, apoi a scăzut brusc la 2.650 – o pierdere de 7,8%. Pieţele de obligaţiuni au scăzut şi ele, randamentul obligaţiunilor de trezorerie pe 10 ani ajungând la 2,84%, un nivel care nu s-a mai întâlnit din 2014. Toate acestea i-au lăsat pe investitori într-o stare de şoc pe măsură ce încet-încet îşi dau seama: piaţa în creştere se apropie de sfârşit. Pe măsură ce volatilitatea creşte şi piaţa de capitaluri proprii restabileşte preţurile, piaţa obligaţiunilor corporative este în staţionare aşteptând un semnal de vânzare care nu mai vine”, subliniază analiza.

Prin urmare, investitorii care simt că actuala scădere de pe pieţele financiare reprezintă o corecţie sunt cei care cred că băncile centrale vor face tot ce e nevoie pentru a evita o altă criză.

Citiți și:

Bursa de pe Wall Street a căzut pentru a doua oară într-o săptămână. Indicele Dow Jones a scăzut cu 4,15%


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare