Economic

ANAF a început operațiunea de impozitare a nunților

 

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început, de curând, operațiunea de impozitare a nunților, după ce instituția a trimis unor tineri din Argeș o solicitare prin care le cere să declare, într-un formular, ce relații economice au avut, în contextul căsătoriei civile și religioase, cu PFA, firme și altele, care le-au furnizat servicii de fotografie, muzică pentru petrecere și spațiul, potrivit Profit.ro.

„Vă solicităm informații despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăți Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile economice sau juridice pe care le-ați avut cu ocazia evenimentelor prilejuite de celebrarea căsătoriei civile și religioase. În sensul celor de mai sus, completați declarația alăturată, cu privire la persoane/ societăți/ nr. telefon/ adrese identificare/ intermediari/ orice alte date pe care le cunoașteți/ dețineți privind: formație muzicală; locație eveniment; servicii foto-video”, se arată în solicitarea trimisă de ANAF.

În acest context, Fiscul avertizează că declarațiile sunt date „sub sancțiunea faptei de fals în declarații, prevăzută de art. 326 din Codul Penal”.

Inițiativa ANAF de a trimite astfel de cereri este recentă și aplicată generalizat la nivelul țării, nefiind doar un demers punctual, la nivelul AJFP Argeș, de unde provine documentul, subliniază Profit.ro.

Amenzi de până la 5.000 de lei

În cazul în care tinerii căsătoriți nu răspund solicitării formulate de ANAF riscă să fie amendați cu sume cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.

„Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii, infracțiuni: r) nerespectarea de către contribuabil/plătitor sau persoana împuternicită de acesta, precum și nerespectarea de către persoanele cu care contribuabilul/plătitorul are sau a avut raporturi economice sau juridice, a obligației de a furniza organului fiscal informațiile necesare determinării stării de fapt fiscale potrivit art. 58 alin. (1); Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel: e) cu amendă de la 4.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii și mari și cu amendă de la 2.000 lei la 5.000 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice, în cazul săvârșirii faptelor prevăzute la alin. (1) lit. n) și r)”, conform Codului de Procedură Fiscală.

Persoanele fizice nu au, însă, obligația de a păstra documentele privind eventualele tranzacții cu firme, PFA sau orcine altcineva furnizează serviciile verificate de ANAF.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button