Economic

ANAF a colectat venituri de 196,58 miliarde de lei, în primele 11 luni din 2017

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat, în primele 11 luni din 2017, venituri în valoare de 196,58 miliarde de lei, în creştere cu 7%, comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, informează instituția.

Programul de colectare stabilit prin legile bugetare anuale a avut un grad de realizare de 100%, subliniază fiscul. În primele 11 luni din 2017, obligațiile fiscale declarate au însumat 199,015 miliarde de lei, în creştere cu 6,99%, comparativ cu aceeași perioadă a anului 2016.

„În privinţa estimărilor legate de colectare a veniturilor bugetare pentru întreg anul 2017, din analiza potenţialului de colectare până la finele anului, rezultă un volum total al veniturilor corespunzător celui prevăzut în legile bugetare anuale, aşa cum au fost rectificate în luna noiembrie a.c., respectiv de 214,27 miliarde lei, ceea ce va reprezenta o depăşire cu 7,4% a sumelor colectate în anul 2016 (199,45 miliarde lei), respectiv un plus de venituri de circa 14,81 miliarde lei”, precizează ANAF.

În acest context, ANAF arată că implementează o serie de măsuri proactive, menite să susțină parteneriatul fisc-mediu de afaceri.

„Motivele pentru care contribuabilii au dificultăți să achite la termen obligațiile fiscale declarate sunt analizate de către personalul specializat din cadrul ANAF. În cazul în care se constată că motivul de neplată a obligaţiilor către buget este lipsa temporară de lichidităţi, cauzată de neonorarea la termen a obligaţiilor contractuale, se are în vedere încurajarea accesării mecanismului eşalonării la plată, în scopul evitării declanşării executării silite”, menționează ANAF.

În cazurile de neconformare la măsurile dispuse de administraţia fiscală, precum şi în cazurile cu impact semnificativ, se vor aplica măsuri coercitive, în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare