Economic

ANAF a avut 6.658 de litigii pe rolul instanţelor de judecată în 2017

 

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a avut 6.658 de litigii pe rolul instanţelor de judecată în 2017, informează Agerpres. Din totalul acestora, 2.526 au avut ca obiect plângeri contravenţionale.

„La nivelul anului 2017, pe rolul instanţelor de judecată s-au aflat 6.658 litigii, dintre care 2.526 litigii au avut ca obiect plângeri contravenţionale. ANAF a câştigat 81,07% din aceste cauze, durata unui litigiu este în medie de 12-17 luni”, subliniază ANAF.

Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat abateri pentru care au dispus 4.921 de avertismente şi au aplicat amenzi de 142,68 milioane de lei. De asemenea, inspectorii structurii de inspecţie fiscală au stabilit obligaţii suplimentare în cuantum total de 8,2 miliarde de lei, din care 7,9 miliarde de lei la contribuabili persoane juridice şi 302,6 milioane de lei la contribuabili persoane fizice. Din totalul obligaţiilor, 7,4 miliarde de lei reprezintă obligaţii principale.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare