An greu pentru constructori. Sectorul auto și băncile nu vor consemna scăderi

Companiile de construcții din România, cele chimice și de servicii vor înregistra în 2010 și 2011, pe fondul recesiunii, reduceri ale afacerilor și lichidităților, producția de bunuri industriale, sectorul auto și băncile nu vor consemna scăderi, iar în IT este posibilă chiar o creștere. Acestea sunt concluziile care au fost prezentate recent de o companie de cercetare care a întocmit un studiu privind efectele recesiunii asupra indicatorilor economici și citat de o agenție de presă. Practic, au fost intervievați 248 de manageri din cadrul unor corporații internaționale sau întreprinderi mici și mijlocii, din diferite domenii, din Germania, Austria, Elveția, Ungaria și România. Din România au participat 19% din totalul respondenților, în special întreprinderile mici și mijlocii.
Studiul amintit relevă faptul că la nivelul întregului eșantion, 41% dintre companiile din România consideră că activitățile lor vor fi afectate de criză pentru o perioadă mai mică de un an, în timp ce 39% consideră că perioada va fi de până la doi ani. Pe de altă parte, 58% dintre companiile din Germania, Elveția și Austria sunt de părere că efectele se vor resimți încă un an sau doi.
În același timp, 73% dintre companiile chestionate din România au înregistrat scăderi în cifra de afaceri, comenzi și lichidități, iar 68% prevăd o scădere a lichidităților pe viitor și 73% a cifrei de afaceri. „Efectul este rezultatul reducerii masive a cifrei de afaceri și a comenzilor (…). O posibilă explicație o constituie și efectuarea plăților cu întârziere din partea clienților. Situația actuală este relativ similară cu cea din Germania, Elveția și Austria”, se arată în studiu. Pe de altă parte, companiile din România se consideră mai afectate de criza financiară față de cele trei țări, iar cifra de afaceri a înregistrat o scădere mai mare, fapt explicat și prin deprecierea monedei naționale și volatilitatea asupra lichidităților.
În ceea ce privește disponibilitatea lichidităților pe viitor, organizațiile din România
s-au declarat pesimiste, numai 6% prevăd creșteri la acest capitol, iar 68% estimează scăderi. Pentru depășirea crizei, companiile din România au decis optimizarea proceselor de vânzare (84%), îmbunătățirea managementului sau a relațiilor cu clienții (80%), în timp ce 86% dintre cei chestionați au spus că au informat salariații cu privire la situația actuală, fără a însemna însă și combaterea cauzelor crizei. Măsurile imediate au vizat oprirea recrutărilor (74%), limitarea altor cheltuieli, de genul traininguri, călătorii sau beneficii (70%) și creșterea lichidităților prin reducerea creanțelor (64%). (A.Z.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




