Economic

Amendă de MILIOANE de EURO pentru compania Distrigaz Sud Rețele, prezentă și la Brașov

 

Distrigaz Sud Reţele (DGSR), compania de distribuţie a gazelor din grupul Engie România, care este prezentă și pe piața din județul Brașov, a fost sancționată de Consiliul Concurenței cu o amendă de 3,7 milioane de euro. Motivul?! Abuz de poziţie dominant, potrivit Agerpres.

Poziţia de monopol a DGSR pe piaţa distribuţiei gazelor, în zonele în care a deținut licență de distribuție, i-a dat posibilitatea să avizeze proiectele tehnice, să recepționeze lucrările de execuţie şi să pună în funcţiune instalaţiile de utilizare a gazelor, contra unor tarife excesive, potrivit presei centrale.

Sancțiunea vine după o investigație a Consiliului Concurenției, demarată în martie 2017, având ca obiect posibila încălcare a unor prevederi din Legea Concurenţei nr. 21/1996, aplicabile pe piaţa serviciilor de avizare tehnică a proiectelor, recepţie şi punere în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale.

Perioada vizată de control a fost ianuarie 2011 – iulie 2012.

Raportul de control a fost finalizat în august 2019, Consiliul Concurenței apreciind că Distrigaz Sud Reţele a practicat costuri peste cele practicate pe piață, nejustificate economic, pentru prestarea serviciilor de avizare tehnică şi recepţie tehnică în perioada cercetată, precum şi pentru punerea în funcţiune a instalaţiilor de utilizare a gazelor naturale, din 2013 până în prezent.

În baza documentului de control, Distrigaz Sud Rețele a fost obligată să plătească aproximativ 17,6 milioane de lei, reprezentând aproximativ 1,44% din cifra de afaceri pe anul 2018.

„Precizăm însă că, începând cu octombrie 2012, prestarea serviciilor de avizare tehnică şi recepţie tehnică nu se mai efectuează de către operatorul de distribuţie, ci este efectuată de orice operator economic agreat de ANRE, facilitându-se, astfel, crearea unor condiţii competitive de piaţă. Această liberalizare a fost realizată şi ca urmare a demersurilor iniţiate de Distrigaz Sud Reţele”, au arătat oficialii companiei, conform evz.ro.

Distrigaz Sud Reţele este divizia de distribuţie a gazelor şi deserveşte 1,9 milioane de clienţi din Bucureşti şi judeţele Braşov, Covasna, Ilfov, Dâmboviţa, Ialomiţa, Giurgiu, Buzău, Călăraşi, Olt, Dolj, Brăila, Galaţi, Tulcea, Vrancea, Teleorman, Argeş, Prahova, Vâlcea şi Constanţa. Ea a devenit parte a Grupului francez Engie, care a achiziționat, în 2005, fosta companie de distribuţie şi furnizare a gazelor Distrigaz Sud.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button