Economic

Ajutorul dat de Guvern prin HG 562-2005 s-a epuizat

  • logomytex.png
 

Sprijinul financiar dat de Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (MAPRD) judetului nostru prin intermediul HG nr. 562/2005, 8,5 miliarde de lei vechi, a fost epuizat. Din pacate insa, desi acest act normativ s-a adresat atat producatorilor individuali din zona montana, care puteau sa-si achizitioneze, printre altele, motocositori si aparate de muls, cat si asociatiilor de producatori, care au avut ocazia ca-si cumpere tancuri de racire a laptelui, numai primii s-au grabit sa profite de subventia Guvernului. Potrivit lui Mircea Luca, directorul Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala (DADER) Brasov, „din partea producatorilor individuali am primit si aprobat zeci de dosare. In schimb, asociatiile de producatori din judetul nostru, in ciuda numeroaselor apeluri formulate, nu au venit cu nici o solicitare. In schimb, ne-au sunat reprezentantii unor asociatii din alte judete care s-au interesat daca mai avem bani si cum pot beneficia de subventia data de Guvern, insa le-am explicat ca acest ajutor este dat numai asociatiilor de producatori din zona montana”.

Dezinteres inexplicabil
Dezinteresul asociatiilor producatorilor de lapte din judet pentru accesarea sprijinului dat de HG nr. 562 este inexplicabil. Asta in conditiile in care, potrivit specialistilor DADER Brasov, in fiecare localitate din mediul rural exista cel putin o asociatie a producatorilor de lapte care ar fi putut beneficia de ajutorul staului. Insa, dupa cum se vede, toate functioneaza mai mult pe hartie, iar interesul comun care ar trebui sa le dicteze actiunile nu exista. Vestea este cu atat mai proasta cu cat HG nr. 562/2005 acorda o alocatie de 60% din pretul de achizitionare, inclusiv TVA, a unui tanc de racire. Cu alte cuvinte, in cazul unui tanc in valoare de 200 de milioane de lei vechi, o asociatie din 10 producatori ar fi trebuit sa scoata din buzunar numai 80 de milioane de lei vechi, adica 8 milioane de lei vechi/producator.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google