Economic

AFIR a publicat versiunea finală a ghidului pentru investiții în pomicultură

 

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat versiunea finală a Ghidului Solicitantului pentru investiții în exploatații pomicole finanțate prin submăsura 4.1a din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), a anunţat instituţia.

Ghidul poate fi consultat pe pagina oficială de internet a AFIR, la secțiunea „Investiții PNDR”.

„Versiunea finală a ghidului vine cu o serie de clarificări cu privire la dimensiunea economică a exploatațiilor agricole pentru solicitanții care depun mai multe proiecte în aceeași sesiune. O noutate în ceea ce privește investițiile ce pot fi sprijinite prin intermediul acestei submăsuri este reprezentată de introducerea speciilor dud și goji, specii în cazul cărora pentru cheltuielile generate de înființarea plantațiilor se va aplica procedura de achiziții de bunuri și servicii a AFIR. De asemenea, AFIR va obține extrasul de carte funciară aferent imobilului pe baza datelor cadastrale înscrise de către solicitant în cererea de finanțare, în secțiunea dedicată. Recomand tuturor solicitanților să analizeze ghidul cu atenție pentru a putea, ulterior, să completeze corect cererile de finanțare și să prezinte toate documentele solicitate”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Prin intermediul submăsurii 4.1a, se acordă fonduri nerambursabile de maximum 1,05 milioane de euro, cu o intensitate a sprijinului acordat de 50%, cu majorare până la 90% din totalul cheltuielilor eligibile, în funcţie de beneficiar (tânăr fermier/forme asociative) şi de investiţie (ecologică/investiţii în zone cu constrângeri naturale etc.).

Totodată, solicitanţii din teritoriul ITI Delta Dunării vor putea depune proiectele în cadrul sesiunii deschise la nivel naţional, cu respectarea Strategiei ITI.

AFIR precizează că, pe pagina de internet a instituţiei au fost publicate, alături de versiunea finală a Ghidului Solicitantului, şi anexele aferente acestuia, necesare pentru întocmirea unui proiect, inclusiv cererea de finanţare pe care beneficiarii o pot testa şi pregăti în vederea depunerii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare