Economic

AFIR a publicat ghidul consultativ pentru finanțarea investițiilor în infrastructura secundară de irigații prin PNDR 2020

 

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe pagina oficială de internet, www.afir.info, la secțiunea „Dezbatere Publică”, Ghidul Solicitantului în variantă consultativă pentru submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructura de irigații, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), a anunţat instituţia.

Beneficiarii eligibili sunt Organizaţii ale Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole, conform legislaţiei în vigoare.

„Suntem în perioada de pregătire a unei noi sesiuni de finanţare pentru înfiinţarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor de irigaţii care au un rol vital atât în agricultură, cât şi pentru creşterea competitivităţii economiei agrare româneşti. În urma intrării în vigoare a Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 130/ 2018, această sesiune va fi dedicată exclusiv OUAI-lor. Consider important să precizez că vom face toate demersurile necesare şi modificările legislative aferente astfel încât în urmatoarea sesiune şi Federaţiile Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii să fie eligibile pentru finanțare, lucru pe care l-am susținut în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut cu reprezentanţii acestora. Având în vedere că seceta reprezintă un factor natural extrem de dăunător, stimularea investiţiilor în sistemele de irigaţii este indispensabilă pentru creşterea producţiei şi a calităţii produselor agricole”, a declarat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

Prin proiectele depuse vor fi finanţate investiţii în modernizarea infrastructurii secundare de irigaţii, a clădirilor aferente stațiilor de pompare de punere sub presiune și racordare la utilități, inclusiv construcția şi modernizarea bazinelor de colectare și stocare a apei de irigat.

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe pagina de internet a variantei consultative a Ghidului Solicitantului, iar cei interesaţi pot transmite propuneri sau observații până în 2 septembrie 2018. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare