A început Programul Litoralul pentru toți

Românii care doresc să petreacă, în această perioadă, o vacanță pe malul Mării Negre la prețuri foarte mici o pot face grație Programului „Litoralul pentru toți”. Programul este lansat de către Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Litoral – Delta Dunării”, Asociația Națională a Agențiilor de Turism și Patronatele Hoteliere, sub brandul „Mini-prețuri de vacanță – Litoralul pentru toți”. Cea de-a șasea ediție a programului a început pe 3 mai și va dura până pe 14 iunie. Programul se dorește a fi o alternativă românească la vacanțele în străinătate, cu atât mai mult cu cât, edițiile trecute au atins, potrivit organizatorilor „cote record de hoteluri înscrise și turiști care au ales să petreacă vacanța pe Riviera Românească la prețuri foarte atractive”.
Vacanță cu 159 lei/persoană
Programul „Litoralul pentru toți” le oferă posibilitatea tuturor celor interesați să se bucure de o vacanță de șase nopți la prețuri cuprinse între 159 și 499 de lei de persoană, în funcție de clasificarea hotelului. Un sejur de 6 nopți/persoană la un hotel de 1 stea, fără mic dejun, îi costă pe turiștii interesați 159 de lei. La un hotel de 2 stele turiștii vor plăti 189 de lei, iar pentru 3 stele un sejur ajunge la 219 lei. Pentru turiștii care doresc și mic dejun prețurile sunt ceva mai mari, adică 249 de lei la un hotel de 2 stele, 349 de lei dacă se cazează la un hotel de 3 stele, 419 lei la 4 stele și 499 de lei la 5 stele. Turiștii vor putea petrece o vacanță pe litoralul Mării Negre în stațiuni precum: Mamaia, Saturn, Olimp, Venus, Neptun, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Costinești ș.a. Cele mai multe hoteluri cuprinse în acest program sunt în stațiunile Mamaia și Eforie Nord. Mai mult, începând cu această ediție, Programul „Litoralul pentru toți” va avea o pagină web, similară celei pentru programul „Înscrieri Timpurii”, unde vor fi înregistrate hotelurile înscrise și agențiile de turism de unde se pot cumpăra pachete turistice. Programul „Litoralul pentru toți’’ este dedicat turiștilor care doresc să-și petreacă vacanța pe litoral în extra-sezon, la prețuri speciale sau care nu pot avea concediu în perioada verii, perioadele de desfășurare fiind primăvara (3 mai -14 iunie ) și toamna (1 septembrie – 15 octombrie). La prima ediție desfășurată, în 2007, au participat 24 de unități de cazare. Numărul unităților de cazare a crescut pe parcursul anilor, ajungând ca în toamna anului 2009 la program să participe 62 de unități și 143 de agenții vânzătoare.
(A.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



