Economic

44 de proiecte de investiții în infrastructura de irigații au fost finalizate prin PNDR 2020

 

44 de proiecte de investiţii în infrastructura de irigaţii, cu o valoare de peste 12 milioane de euro, au fost finalizate prin intermediul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, care oferă 100% sprijin public nerambursabil din totalul cheltuielilor eligibile, arată datele publicate de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Sectorul irigaţiilor este finanţat în perioada de programare financiară 2014 – 2020 prin submăsura 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice” – componenta infrastructură de irigaţii.

Până acum, prin submăsura 4.3 au fost depuse 294 cereri de finanţare în valoare de peste 294 milioane de euro.

„Dintre acestea au fost încheiate 237 contracte de finanţare în valoare de 196 milioane de euro. Valoarea plăţilor efectuate este de peste 89 milioane de euro, până în prezent. De asemenea, au fost finalizate 44 de proiecte, cu o valoare de peste 12 milioane de euro”, subliniază AFIR.

Beneficiarii eligibili pentru obţinerea sprijinului financiar în cadrul submăsurii 4.3 – Irigaţii sunt organizaţii sau federaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigat (OUAI), constituite din proprietari sau utilizatori de terenuri agricole în conformitate cu legislaţia în vigoare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare