Economic

3.391 de fermieri brașoveni au depus deja cererile de sprijin pe suprafață

  • article_251112_1.jpg
 

În mai puțin de o lună de la demararea campaniei 2010, de depunere a cererilor de plată pentru schemele de sprijin pe suprafață, la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură din toată țara au fost depuse 232.844 cereri pentru o suprafață de aproximativ 1.232.490 hectare.

Numărul cererilor a crescut cu 7,5%
La nivelul județului Brașov, până în 22 martie, au fost depuse 3.391 de cereri pentru o suprafață de 25.446,19 hectare, reprezentând un procent de 69,7% din numărul de fermieri programați până la această dată. Dintre aceștia 425 fermieri și-au completat declarația de suprafață utilizând aplicația IPA Online. De altfel, în acest an se observă, potrivit APIA, o „creștere cu 7,5% a numărului de cereri depuse față de anul trecut, la aceeași dată în județul Brașov’’. În 2010, perioada de desfășurare a campaniei SAPS este 1 martie -17 mai 2010, pentru cererile depuse în intervalul 18 mai – 10 iunie a.c. fiind percepute penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare întârziere. După data de 11 iunie 2010, cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plății în curs. În cazul în care nu permite controlul pe teren al suprafețelor declarate, fermierul este exclus de la plată.

Cine beneficiază de sprijin?
Beneficiarii măsurilor de sprijin pe suprafață pot fi persoanele fizice și/sau persoanele juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendași, concesionari, asociați, administratori în cadrul asociațiilor în participațiune etc. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau
l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafața în cauză va fi acordat celui care lucrează terenul. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție în Agricultură „sunt eligibile la plată exploatațiile cu suprafața de cel puțin un hectar și formate din parcele agricole cu suprafața de cel puțin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole, arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei trebuie să fie de cel puțin 0,1 hectare’’. Schemele/măsurile de sprijin pe suprafață sunt finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale (MAPDR). Reprezentanții APIA precizează că, în acest moment, procesul de plată, pentru campania 2009, este în desfășurare, „având prioritate fermierii mari din județ’’. Aceeași sursă mai arată că, până la această dată, în județul Brașov au fost autorizați la plata integrală un număr de  4.337 fermieri, cu o sumă în valoare de 6.881.952 lei. De asemenea, pe tranșele de plată sunt în curs de autorizare încă 800 fermieri, printre aceștia aflându-se atât cultivatori de sfeclă de zahăr cât și beneficiari ai pachetelor de agromediu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google