Economic

172,49 milioane lei la bugetul consolidat de stat

  • article_250752_1.jpg
 

Încasările fiscului brașovean la bugetul consolidat de stat în luna februarie au scăzut cu aproape 13%, față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit oficialilor instituției. Dacă în februarie 2009 contribuabilii au vărsat în visteria statului 198,027 milioane lei, luna trecută suma a fost de numai 172,49 milioane lei. Cel mai mult au scăzut, cu peste 20%, veniturile la bugetul asigurărilor de șomaj, până la 1,984 milioane lei, față de 2,509 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
Tot pe o pantă descendentă au fost și încasările la bugetul fondului național unic al asigurărilor de sănătate. Dacă în februarie 2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice (DGFP) Brașov a încasat 27,256 milioane lei, luna trecută suma a fost de numai 22,67 milioane lei, diferența fiind de 16,82%. Cel mai puțin au scăzut veniturile la bugetul asigurărilor sociale de stat, suma colectată luna trecută, 57,415 milioane lei, fiind mai mică cu 4,37% în comparație cu cea aferentă perioadei similare din 2009.

Sume tot mai mici
Cum era de așteptat, și încasările la bugetul de stat și-au păstrat trendul descendent.
Din cele 108,22 milioane lei raportate la finele lunii februarie 2009, luna trecută, Direcția brașoveană a încasat mai puțin cu aproape 18 milioane de lei, adică 90,419 milioane lei, diferența fiind de 16,45%. În februarie 2010 față de luna similară din 2009, pe diferitele tipuri de venituri au fost consemnate scăderi ale sumelor colectate din impozitul pe profit, până la 13,649 milioane lei (-26,7%), TVA, până la 44,519 milioane lei (-31,89%), impozit pe venit, până la 35,05 milioane lei (14,3%), și accize, până la 212.120 lei (2,15%).
Au fost consemnate scăderi și în cazul rambursărilor de TVA. Dacă în februarie 2009, fiscul a rambursat TVA în valoare de 14,519 milioane lei, luna trecută, instituția a rambursat numai 10,348 milioane lei, diferența fiind de 28,73%. În schimb, DGFP Brașov a raportat screșterea veniturilor din amenzi, executări silite și alte venituri similare acestora, până la 7,33 milioane lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google