1.386 lei, salariul net al brașovenilor în luna februarie 2010

Recesiunea a avut un rol extrem de important în evoluția economiei brașovene, atât în 2009, cât și în 2010. Criza economică s-a reflectat, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Brașov, în primul rând, în scăderea tot mai accentuată a numărului de salariați și a remunerațiilor acestora.
158.218 de salariați
Efectivul salariaților, la sfârșitul lunii februarie 2010, a fost, potrivit Direcției Județene de Statistică, de 158.218 persoane, fiind mai mic cu 0,96% decât cel înregistrat la sfârșitul lunii precedente și cu 9,51% mai mic față de efectivul salariaților de la sfârșitul lunii februarie 2009. De fapt, evoluția numărului de salariați, în județul nostru, între februarie 2009-februarie 2010, a fost una descendentă, influențată puternic de criza economico-financiară care i-a determinat pe managerii societăților comerciale să renunțe la o parte din personal pentru a putea supraviețui în condiții extreme. În județul Brașov, în perioada analizată, numărul salariaților a scăzut cu 16.624. Astfel, dacă în luna februarie 2009, la nivelul județului nostru, erau încadrate 174.842 persoane, în următoarele luni numărul acestora va scădea considerabil: 173.563 persoane – martie 2009, 172.522 persoane – aprilie 2009, 171.355 persoane – mai 2009, 170.038 persoane – iunie 2009, 168.715 – iulie 2009, 167.373 persoane – august 2009, 166.291 persoane – septembrie 2009, 164.902 persoane – octombrie 2009, 163.443 persoane – noiembrie 2009, 161.734 persoane – decembrie 2009, 159.754 persoane – ianuarie 2010, respectiv 158.218 persoane, în februarie 2010. În ciuda faptului că numărul salariaților a scăzut dramatic, în ultimul an, județul Brașov se menține, la nivel național, pe locul V, după județele Timiș, Cluj, Constanța și Prahova.
1.889 lei, salariul brut
În ceea ce privește câștigul salarial mediu nominal brut, acesta a fost, conform datelor Direcției Județene de Statistică Brașov, de 1.889 lei, cu 0,94% mai mic decât în luna precedentă, și cu 15,82% mai mare decât în luna februarie 2009. Evoluția câștigului salarial mediu nominal brut între februarie 2009 și februarie 2010 a urmat, în realitate, mișcările din economia brașoveană. Astfel, salariul brut a fost de 1.631 lei – februarie 2009, 1.656 lei – martie 2009, 1.670 lei – aprilie 2009, 1.648 lei – mai 2009, 1.710 lei – iunie 2009, 1.655 lei – iulie 2009, 1.650 lei – august 2009, 1.636 lei – septembrie 2009, 1.681 lei – octombrie 2009, 1.717 lei – noiembrie 2009, 1.726 lei – decembrie 2009, 1.907 lei – ianuarie 2010, respectiv 1.889 lei, în februarie 2010. Pe de altă parte, câștigul salarial mediu nominal net, în luna februarie 2010, la nivelul județului Brașov, a fost de 1.386 lei, cu 0,36% mai mic decât în luna precedentă, și cu 15,79% mai mare decât în luna februarie 2009. În acest caz, evoluția câștigului salarial mediu nominal net pe parcursul perioadei februarie 2009-februarie 2010 a fost una pozitivă și în ușoară creștere: 1.197 lei – februarie 2009, 1.216 lei – martie 2009, 1.230 lei – aprilie 2009, 1.212 lei – mai 2009, 1.255 lei – iunie 2009, 1.220 lei – iulie 2009, 1.215 lei – august 2009, 1.207 lei – septembrie 2009, 1.238 lei – octombrie 2009, 1.268 lei – noiembrie 2009, 1.270 lei – decembrie 2009, 1.391 lei – ianuarie 2010, respectiv 1.386, în februarie 2010. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în servicii – 1.407 lei, iar cele mai mici, în industrie și construcții – 1.372 lei, respectiv agricultură, silvicultură și piscicultură – 1.002 lei. Potrivit DJS, în primele două luni ale anului 2010, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 1.898,04 lei, iar câștigul salarial mediu nominal net a fost de 1.388,51 lei. Față de luna decembrie 1990, câștigul salarial mediu net lunar a crescut de 3.969,07 ori, dar având în vedere că, în aceeași perioadă, prețurile de consum au crescut de 3.462,26 ori, rezultă că, de fapt, salariul real a crescut cu 14,64%. Conform sursei citate, la nivel național, județul Brașov ocupă locul 6, după câștigul salarial mediu net pe total economie, locul 6, după câștigul salarial mediu net în industrie și construcții, locul 5, după câștigul salarial mediu net în servicii și comerț și locul 23, după câștigul salarial mediu net în agricultură. (A.D.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

