Eco

UPDATE BRAŞOV. Ce se întâmplă în Şaua Tâmpei

  • copaci rupti Tampa0 (3)_214499.jpg
  • copaci rupti Tampa0 (4)_214500.jpg
  • copaci rupti Tampa0 (2)_214501.jpg
  • copaci rupti Tampa0 (1)_214502.jpg
 

În urma sesizării trimise atât către Primăria Municipiului Braşov, cât şi către Agenţia Metropolitană, custodele Rezervaţiei Muntele Tâmpa, şi către Regia Publică Locală a Pădurilor (RPLP) Kronstadt, am primit de la reprezentanţii acestor instituţii clarificări privind organizarea de şantier pe care au descoperit-o turiştii care au trecut la final de săptămână prin Şaua Tâmpei. Pe scurt, este vorba despre exploatări forestiere care privesc strict copacii doborâţi de furtuni pe Tâmpa. Pentru aceasta RPLP a organizat o licitaţie, iar firma care a câştigat-o, Altosa Holz SRL, a primit avizele pentru a efectua acţiunea, fiind delimitat parchetul (suprafața de teren pe care se face tăierea/colectarea din pădure).

Adresa către instituţiile care trebuia să fie înştiinţate de acţiune are data de 6 iunie, dar de abia astăzi documentul a fost remis acestora: Primăria Municipiului Braşov-Direcția Relații Comunicare- Biroul Informații Publice și Mass Media, Agenția Metropolitană Pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Agenția de Protecție a Mediului Brașov, Garda de Mediu Brașov, Garda Forestieră Brașov, Poliția Locală Brașov, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brașov.

Vă prezentăm conţinutul acestui document semnat de directorul RPLP Kronstadt, Dan Olteanu: „Prin prezenta vă informăm că în zona Șchei, în apropiere de Șaua Tampei, zonă străbătută de traseele turistice marcate care fac legătura între Brașov – Poiana Brașov – Vârful Postăvarul, la această dată urmează a se emite autorizație de exploatare pentru partida 968(887924)/Do.I , amplasată în U.P. IV Brașov, ua 8A,D,E,9B, cu un volum total de 1.649 mc. Acest parchet este constituit în totalitate din arbori rupți și doborâți de vânt în cursul anului 2015 și este contractat de către S.C. Altosa Holz S.R.L., conform contractului de vânzare-cumpărare a masei lemnoase pe picior nr.12/02.12.2015, cu termene de exploatare de la 10.06.2016 până la 31.10.2016. În conformitate cu prevederile art. 59, alin.(6) din Legea 46/2008 (Codul Silvic) modificată cu Legea 133/2015, R.P.L.P. Kronstadt R.A are obligația recoltării integrale a acestor produse accidentale în vederea evitării apariției de focare de infestare cu gândaci de scoarță și menținerii unei stări fitosanitare bune în aceste arborete.
Autorizarea și exploatarea masei lemnoase din toate parchetele de exploatare  existente în suprafața de fond forestier pe care o administrează regia se face în conformitate cu toate prevederile legale, respectiv art. 62, alin.(1) din Legea 46/2008(Codul Silvic) modificată cu Legea 133/2015 și Ordinul nr. 1540/03.06.2011 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos”.
 

Adresa are ataşate schița (foto 1) parchetului, locul de amplasare a vagonului dormitor pentru muncitori și platforma primară de depozitare a masei lemnoase în vederea transportării, precum și fotografii cu arborii rupți și dezrădăcinați care urmează a fi exploatați.

 

Citiţi şi:

BRAŞOV. Ce se întâmplă în Şaua Tâmpei?


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare