Eco

Scrisoare deschisă către Cioloş: „Interziceţi cianura în minerit“

 

Eugen David, președinte Asociației Alburnus Maior, şi Dan Mercea, președinte Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, i-au trimis o scrisoare deschisă premierului Dacian Cioloş. Scrisoarea are legătură cu interzicerea cianurii în mineritul din România, iar Guvernul este acuzat de indiferență și incompetență.

„Interzicerea utilizării cianurii ar trebui să devină o prioritate“

O statistică arată că 66% din populația țării crede că interzicerea utilizării cianurii ar trebui să devină o prioritate pentru factorii de decizie. De asemenea, 63% dintre respondenți consideră că utilizarea cianurii este toxică pentru oameni și mediul înconjurător. Sondajul a fost făcut luna trecută, de către TNS CSOP, în contextul în care Parlamentul României trebuie să decidă asupra proiectului legislativ de interzicere a cianurii în minerit. „Interzicerea utilizării cianurii ar trebui să devină o prioritate pentru Parlamentul României, conform opiniei a 60% din populația țării, în special în rândul persoanelor cu vârsta între 30-64 ani, cu studii medii și superioare.

„Propunerea legislativă de interzicere a cianurii în minerit a fost introdusă în Parlamentul României în 2007. Aceasta a stat în sertarele Camerei Deputaților până în decembrie 2015 când plenul a votat retrimiterea ei către Comisa de Industrii pentru un nou raport. Comisia de Industrii a primit un termen de patru săptămâni. În același timp, Comisia a solicitat Guvernului dvs. formularea unui nou punct de vedere, referitor la interzicerea cianurii în minerit. Au trecut cinci luni de la acel moment, iar Guvernul dvs. rămâne incapabil să trateze cu promptitudine și profesionalism o problemă care amenință să devină definitorie pentru modul în care imaginăm dezvoltarea viitoare a Munților Apuseni și a munților din zona Maramureșului. Prin faptul că Guvernul nu exprimă un punct de vedere privind propunerea legislativă menționată, acesta blochează procesul decizional al Parlamentului care ar putea duce la transpunerea dorinței ferm exprimate de cetățenii României de interzicere definitivă a folosirii cianurilor în minerit“, se arată în scrisoarea deschisă.

În cazul unui accident, orice beneficii ar fi obținut statul vor fi anulate

„Efectele economice ale mineritului cu cianuri sunt în sine un motiv relevant pentru interzicerea acestei tehnologii. Minele unde se operează cu cianură sunt un factor de destabilizare pentru alte ramuri economice din regiunile afectate (agricultură, turism, microproducție). Profiturile înregistrate de companiile miniere nu sunt sigure datorită prețului volatil al aurului și în nici un caz certe, datorită schemelor de optimizare fiscală la care recurg acestea. Nu în ultimul rând, câștigurile acționarilor sunt întotdeauna situate pe primul plan. În eventualitatea producerii unui accident orice beneficii economice ar fi obținut statul vor fi anulate de costurile mari de refacere a mediului“, se mai spune în scrisoare. „Domnule prim-ministru, a venit momentul să acționați, pentru a respecta voința cetățenilor în ceea ce privește interzicerea cianurii în minerit și pentru a vă respecta propriile angajamente asumate la preluarea mandatului“ – se arată la final.

Citiţi şi:

66% dintre români cer interzicerea cianurii în minerit!

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button