Eco

Pantofi pentru parizienii care nu pot participa la marș

 

În contextul atacurilor teroriste de la Paris, guvernul francez a decis să anuleze Marșul mondial pentru climă care ar fi trebuit să se desfășoare în capitala Franței, astăzi, în ajunul Conferinței ONU pe climă (COP21). Au fost anulate, de asemenea, și manifestările publice din 12 decembrie, prevăzute la încheierea COP21. Peste 200.000 de manifestanți din întreaga lume erau așteptați să participe la Marșul mondial pentru climă. „Este o decizie dificilă, dar care se impune în contextul actual”, au precizat autoritățile franceze într-un comunicat de presă.

Coaliția Climat 21, care include sute de ONG-uri, sindicate și alte asociații de mediu, a reacționat însă și a precizat, la rândul său, că regretă că nu a fost găsită o alternativă care ar fi putut touși să permită mobilizarea celor care ar fi dorit să ia parte la marș. ONG-urile de mediu speră, totuși, să mobilizeze milioane de oameni. Aproape 3.000 de evenimente au fost pregătite în 150 de țări, 57 de marșuri sunt prevăzute în toată lumea și alte câteva zeci în alte regiuni din Franța, reamintește Coaliția, care precizează că COP21 nu trebuie să aibă loc doar la masa negociatorilor. La nivel internațional, mobilizarea trebuie să fie foarte puternică, susțin reprezentanții ONG-urilor.

„Este fundamental ca cetățenii din întreaga lume să pornească în acest Marș pentru climă, în 29 noiembrie, și să o facă în numele celor care nu pot participa la marșul prevăzut a se fi desfășurat la Paris”, a spus Emma Ruby-Sachs, director executiv al ONG-ului Avaaz. Iar directorul general al Greenpeace, Jean-François Julliard, a spus că înțelege hotărârea luată de statul francez și regretă împrejurările, dar, în condițiile în care marșul de la Paris va fi anulat, este necesar ca mobilizarea să fie făcută în celelalte state ale ONU. WWF este în asentimentul celor 2 mari ONG-uri de mediu.

„Parizienii își donează în număr mare pantofii pentru a fi aliniați pe ruta marșului, într-o reprezentare simbolică a dorinței lor de a fi acolo. Hai să fim alături de ei trimițând mii de fotografii cu pantofii noștri pregătiți pentru marș. Avaaz va afișa aceste imagini în Paris pentru a le arăta parizienilor că nu sunt singuri și că suntem cu toții solidari. Dați click aici pentru a vă alătura marșului virtual sau aici pentru a căuta un marș la care să participați”, îndeamnă cei de la Avaaz. Și mii de oameni, printre care și parizieni, au răspuns chemării, postând poze cu ei și cu pantofii sau numai cu încălțările.

Sunt așteptate să aibă loc ample marșuri pe climă la Londra, la care vor participa vedete internaționale. Demonstrații vor fi, de asemenea, la Amsterdam, Madrid sau Berlin, unde protestatarii vor cere închiderea minelor de cărbune. Ample mobilizări pentru susținerea cauzei mediului înconjurător vor avea loc și în Alaska, Australia și Tanzania.

„Cel mai mare summit global dedicat climei va începe la Paris pe 30 noiembrie. Trebuie să ne asigurăm că cetățenii lumii vor vorbi și că liderii îi vor asculta. Avem șanse mari de reușită, dar câteva țări ca India și Arabia Saudită fac manevre amenințătoare, care ar putea bloca un acord ambițios. Avem nevoie de un apel răsunător, din partea întregii lumi, pentru energie curată 100%. Doar așa putem intimida sabotorii și încuraja țările progresiste ca Germania să nu cedeze.
Obiectivul nostru e să realizăm cel mai mare marș pentru climă din istorie. Parisul urma să găzduiască cel mai mare marș, dar acesta nu mai poate avea loc din cauza atacurilor. Din nou, acțiunile unui mic grup amenință viitorul tuturor. Dar putem încă schimba mersul lucrurilor, dacă ne vom ridica la înălțimea acestei provocări.

(…) Schimbările climatice nu înseamnă doar creșterea nivelului mării cu câțiva centimetri și câteva furtuni. Oamenii de știință strigă alarma din toate puterile, pentru că avem de-a face cu niște «puncte fără întoarcere». Reacțiile în lanț care au loc în interiorul biosferei noastre fragile pot provoca schimbări de climă rapide și incontrolabile, genul de catastrofe care ar putea însemna sfârșitul umanității. Ce coincidență bizară că exact în acest moment, când ieșim în stradă pentru a salva omenirea, niște forțe retrograde, violente și separatoare amenință să ne oprească. Hai să arătăm cine suntem și să ne ridicăm la înălțimea acestei provocări, cu toată dragostea și speranța de care suntem capabili. Pentru tot ce iubim”, este pledoaria celor de la Avaaz.

Citiți și:

BRAȘOV. Plimbare ecologistă cu momente artistice


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button