În timp ce Holzindustrie se mândrește cu Certificarea PEFC™, proprietarii de păduri spun că „85% din lemnul folosit nu e certificat“
Printr-un comunicat de presă, reprezentanţii Holzindustrie Schweighofer arată că firma s-a supus recent unei noi verificări stricte prin auditori independenți, obținând Certificarea „Chain of Custody“ a organizației PEFC™.
Concret, compania care are o fabrică şi la Reci, în județul Covasna, arată că lemnele prelucrate provind din păduri „gestionate în mod durabil“.
Compania: „Folosim lemn tăiat legal”
„Rezultatul acestui audit special este disponibil acum în mod oficial și atestă faptul că Holzindustrie Schweighofer a respectat prevederile standardului PEFC CoC pentru achiziționarea masei lemnoase“, se arată într-un comunicat oficial. „Certificarea PEFC™, recunoscută pe plan internațional, garantează proveniența produselor lemnoase din păduri gestionate în mod durabil. Holzindustrie Schweighofer îndeplinește prevederile și directivele standardului PEFC, foarte strict în ceea ce privește verificarea provenienței lemnului“, se mai arată în comunicat.
„Rezultatul acestei auditări confirmă din nou îndeplinirea standardelor internaționale de către compania noastră. Acuzațiile aduse de o organizație de mediu s-au dovedit a fi neîntemeiate și au putut fi dezmințite în întregime prin acest rezultat. Cifrele, datele și faptele, precum și evaluarea prin auditorul extern confirmă evident și cu maximă actualitate că instituim, în ceea ce privește proveniența lemnului prelucrat, mecanismele de control cele mai stricte pentru a asigura legalitatea provenienței lemnului“, arată Gerald Schweighofer în comunicat.
„O mare minciună“
Bogdan Ioan Tudor Todoran, președintele Nostra Silva, Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România, spune că este vorba doar despre „un mic adevăr“. „E un mic adevăr pentru a ascunde o mare minciună. Da, e adevărat că lucrează cu lemn certificat, însă e doar o mică parte. 80 – 85% din lemnul folosit nu e certificat, noi am spus de multe ori asta“, a afirmat Bogdan Ioan Tudor Todoran.
Amintim că în mai, ziarul german Der Spiegel a concluzionat că firma austriacă Holzindustrie Schweighofer a acceptat repetat să primească lemn tăiat ilegal de la agenţii sub acoperire care lucrează pentru organizația non-profit Environmental Investigation Agency (EIA), arată și Nostra Silva pe site-ul său.
Petiție internațională împotriva „abatorului de păduri“
Recent s-a lansat „Petiția internațională împotriva aprobării abatorului de păduri al SCHWEIGHOFER de la Reci“, arată neuerweg.ro. „Problema SCHWEIGHOFER” a intrat de curând și în vizorul organizației Rettet den Regenwald / Rescue the Rainforest (Salvați pădurile tropicale) din Germania – una dintre cele mai cunoscute si de succes asociații de profil la nivel mondial, cu peste1 milion de susținători în întreaga lume. În 19. iunie a.c. organizația a lansat – într-o primă fază în limba germană – o petiție internaționala împotriva autorizării fabricii HS de la Reci/Covasna. Petiția se adresează Ministerului Mediului din România și a obținut până în prezent peste 34.000 de semnături“, arată Asociația Neuer Weg din Făgăraș.
Citiți și: Ecologiștii au pierdut! S-a decis autorizarea fabricii Schweighofer de la Reci!
Brașov. Protest împotriva tăierilor abuzive de pădure – Galerie Foto
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.