Eco

DS Smith explică ecologia pe înțelesul celor mici: 150 de copii, participanți în cel mai recent proiect educațional al companiei

  • dssmith0.png
  • dssmith_5.png
  • dssmith1_2.png

Elevii din județul Brașov au parcurs, de curând, un program interactiv de educație ecologică derulat de DS Smith, lider în producția de ambalaje sustenabile. Pentru al treilea an consecutiv, compania și-a propus să îi familiarizeze pe copii cu teme precum economia circulară, protecția mediului și reciclarea, astfel încât natura, dar și comunitățile să aibă de câștigat pe termen lung.

Astfel, în cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Poiana Mărului, reprezentanții fabricii de hârtie DS Smith Zărnești au susținut ateliere despre educația ecologică în cadrul claselor primare. La acestea au participat peste 150 de copii, din care aproximativ 110 au participat la o competiție creativă cu premii, de realizare a unor obiecte din materiale reciclabile. Inițiativa se află la a treia ediție, numărul total al elevilor care de acum sunt mai responsabili și mai informați cu privire la reciclare și protejarea mediului înconjurător ajungând la 720.

Implicarea copiilor în activități specifice vârstei lor, menite să îmbrățișeze cu plăcere un comportament ecologic este o tradiție pentru DS Smith Zărnești. În data de 6 iunie, 25 de angajați ai companiei, împreună cu 75 de copii din cadrul Școlii Gimnaziale Nr. 1 Gheorghe Crăciun, au organizat o acțiune de curățare în Parcul Național Piatra Craiului. Aceasta a fost organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, o inițiativă a Națiunilor Unite, sărbătorită pe 5 iunie. 

Diana Ciuraru, Director de Resurse Umane la DS Smith Zărnești, a declarat: „Ne-am dorit să sărbătorim într-un mod activ, cu beneficii concrete pentru mediu, Ziua Mondială a Mediului. Ne-am bucurat de frumusețea recunoscută a zonei Parcul Național Piatra Craiului, căreia ne-am propus să îi oferim îngrijirea necesară pentru a ne oferi cu toată generozitatea toate avantajele de care ne bucurăm atunci când ne dorim să petrecem timpul în natură. Energia copiilor ne încarcă de fiecare dată și ne impresionează entuziasmul pe care îl dedică acțiunilor ecologice în care îi implicăm”.

Ca parte a strategiei sale de sustenabilitate Now and Next, DS Smith s-a angajat să implice 5 milioane de oameni în economia circulară și în stilurile de viață circulare până în 2030.

Fabrica DS Smith din Zărnești este cea mai mare unitate de producție a hârtiei din România, deservind aproape jumătate din piața locală. 

DS Smith deține în România un centru de coordonare a operațiunilor de reciclare în București, două depozite de reciclare în Otopeni și Cluj-Napoca, o fabrică de hârtie, la Zărnești, două fabrici de ambalaje, la Ghimbav și la Timișoara și 3 puncte de lucru, în Pitești, Timișoara și Otopeni, județul Ilfov, unde lucrează, în total 650 de angajați.

Despre DS Smith:

DS Smith este unul dintre principalii furnizori globali de ambalaje din carton ondulat, activând, în același timp, în segmentul reciclării și fabricării hârtiei. Compania are un rol important în lanțul valoric din diferite sectoare precum e-commerce, FMCG și cel industrial. Prin misiunea sa de a “Redefini Ambalajele pentru o Lume în Schimbare”, dar și prin strategia de sustenabilitate Now and Next, DS Smith și-a luat angajamentul de a inspira tranziția către o economie circulară, oferind în același timp mai multe soluții circulare pentru clienții săi, dar și pentru societate – înlocuind materialele plastice problematice, eliminând carbonul din lanțurile de aprovizionare și oferind soluții inovatoare pentru reciclare. Modelul ambițios box-to-box in 14 days, capacitățile de design și strategia de inovație se află în centrul acestui răspuns. Cu sediul central la Londra și membru al FTSE 100, DS Smith își desfășoară activitatea în 34 de țări, cu sprijinul echipei ce numără aproximativ 30.000 de angajați și este partener strategic al Fundației Ellen MacArthur. Bazele companiei au fost puse în anii 1940, atunci când familia Smith a început o afacere specializată în fabricarea de cutii.   

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button