Două zile de colectare gratuită a deșeurilor de echipamente electrice, în Brașov, în timpul Forumului Orașelor Verzi
Caravana colectării deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) organizată de compania de salubritate Brai-Cata și asociația Respo DEEE va ajunge, pe 6 și 7 septembrie 2022, în perioada Forumului Orașelor Verzi (FOV), în municipiul Brașov. Centrul de colectare va fi amenajat vizavi de CET și va fi deschis între orele 8.00 și 16.00.
De la un an la altul, implicarea brașovenilor în diferitele campanii de colectare separată a deșeurilor organizate în orașul lor a devenit tot mai importantă, oamenii conștientizând beneficiile predării controlate a materialelor reciclabile, către colectorii autorizați, în detrimentul aruncării acestora în zonele de depozitare pentru deșeuri menajere sau în alte spații neautorizate.
„Colegii noștri din județul Brașov, împreună cu partenerii Envipco și Primăria Municipiului Brașov au reușit să mobilizeze mii de oameni, în timpul primei ediții a Forumului Orașelor Verzi, care a avut loc anul trecut, să strângă recipiente de băuturi, din plastic, sticlă și metal și să le introducă în circuitul de reciclare, prin intermediul automatelor de colectare PETrică, iar succesul de care s-au bucurat aceste aparate a făcut ca această campanile să se prelungească cu încă un an. Acum sperăm ca localnicii să răspundă pozitiv și noii campanii de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, care va avea loc în perioada 6-7 septembrie, în timpul celei de a doua ediții a celui mai mare eveniment din țară dedicat sustenabilității, care va avea loc în acest an, între 5 și 11 septembrie”, a declarat managerul general al Brai-Cata, Bogdan Constantinescu.
Organizatorii campaniei îi așteaptă pe toți cei care au în locuințe astfel de echipamente, defecte sau scoase din uz, să le predea echipelor aflate în punctul de colectare pe strada Alunului nr. 6, din fața CET, fie că este vorba despre calculatoare, imprimante, fax-uri, telefoane, periferice, televizoare, electrocasnice pentru bucătărie, corpuri de iluminat, fiare de călcat, aparate de radio, cuptoare cu microunde etc.
Deșeurile vor fi preluate de echipele Brai-Cata și Respo DEEE, între orele 8.00 și 16.00, urmând ca toate echipamentele colectate să ajungă în centre specializate în dezmembrarea și reciclarea acestora.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.