Eco

Codrul secular de la Șinca, în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO!

 

La cea de-a 41 sesiune a Comitetului Patrimoniului Mondial, care a avut loc la Cracovia (Polonia), delegația României condusă de deputatul USR Vlad Alexandrescu (fost ministru al Culturii în Guvernul Cioloș), a obținut înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial (UNESCO) a Codrului secular de la Șinca (județul Brașov), a pădurilor virgine de fag de la Izvoarele Nerei, a zonelor Cheile Nerei-Beușnița, Domogled-Valea Cernei (Caraș Severin), Masivul Cozia, Lotrișor (Vâlcea), a Codrului secular Slătioara (Suceava), Groșii Țibleșului, Strâmbu Băiuț (Maramureș).

„Deși propunerea IUCN (International Union for Conservation Nature) fusese până în ultimul moment de amânare pentru obținerea de noi date, am desfășurat, pe parcursul celor cinci zile pe care le-am avut la dispoziție, împreună cu șefii de delegații ale țărilor implicate, o intensă activitate de lobby și mobilizare, astfel încât am reușit să-i convingem pe reprezentanții celor 21 de țări din Comitetul Patrimoniului Mondial să accepte înscrierea în Lista Patrimoniului Mondial. Este o mare victorie pentru conservarea pădurilor de fag din România, o lovitură hotărâtoare dată tăierilor de păduri ilegale și un mare pas înainte către a obliga autoritățile românești la îmbunătățirea managementului pădurilor, un capitol neglijat sau supus de-a lungul anilor unor nenumărate abuzuri (…). Aș vrea să mulțumesc aici următoarelor persoane: Cristiana Pașca Palmer, pentru a fi inițiat fără ezitare în 2016 măsuri de reformare a sistemului forestier și pentru a fi finalizat o legislație fermă pentru inventarierea și punerea sub protecție a tuturor pădurilor virgine din România, profesorul Iovu-Adrian Biriș pentru coordonarea dosarului României, Erika Stanciu pentru a-l fi urmărit, Adrian Cioroianu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO și Irina Iamandescu, membră a delegației României la Cracovia. Petiția semnată de European Beech Forest Network Association (pe care mulți români au semnat-o) a constituit un argument important, precum și așteptarea a zeci de mii de cetățeni ai Europei care doresc să ne putem bucura mai departe de resursele naturale moștenite, să le protejăm și să le transmitem cât mai intacte generaţiilor următoare”, a comunicat deputatul Vlad Alexandrescu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare