Eco

BRAȘOVUL va primi bani de la AFM pentru 15 stații de încărcare a autoturismelor electrice

 

Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat solicitarea de finanțare nerambursabilă depusă de Primăria Brașov pentru achiziţionarea şi amplasarea a 15 staţii de încărcare a autoturismelor electrice. Suma alocată este de aproape 3 milioane de lei.

Cererea fusese depusă la sfârșitul anului 2018, când Municipalitatea a solicitat fonduri pentru 17 stații, dar în urma discuțiilor cu AFM, s-a renunțat la două dintre ele (pentru zona Livada Poștei).

„Aceste staţii vor fi amplasate în mai multe locaţii din oraş, astfel încât să asigurăm braşovenilor şi turiştilor posesori de astfel de maşini un acces facil la acest sistem de încărcare. Odată cu adoptarea planului privind calitatea aerului, încercăm să implementăm cât mai multe soluţii alternative la transportul cu maşina, fie că vorbim de transportul în comun, transportul cu bicicleta sau chiar de facilităţi pentru acest tip de autoturisme, prietenoase cu mediul (…). Dacă acum doi ani erau doar 9 autoturisme electrice în Brașov, acum am ajuns la 59, iar proporția între deținători s-a schimbat, în favoarea persoanelor fizice (la sfârșitul anului 2018, dintre cele 19 mașini, 12 aparțineau persoanelor juridice, acum din 59, 30 aparțin persoanelor fizice)”, a declarat primarul George Scripcaru.

În cadrul programului au fost aprobate șapte dosare de finanțare, depuse de municipiile Slatina, Galați, Brașov, Timișoara, Alba Iulia, Deva, Suceava.

„Prin acest program ne dorim îmbunătăţirea calității mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin stimularea utilizării vehiculelor electrice și reducerea emisiilor rezultate din transporturi”, a declarat președintele AFM, Mihail-Dan Dojană.

Sesiunea de depunere a acestora în cadrul Programului este deschisă până la data de 31 martie.

Detalii proiect

Nume program de finanţare: „Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic: stații de reîncărcare pentru vehicule electrice în municipiile reședințe de județ”.

Finanţator: Administraţia Fondului de Mediu

Valoarea eligibilă a proiectului „Amplasare de stații de încărcare pentru maşini electrice în Municipiul Brașov” este de 3.298.166,28 lei cu TVA.

Valoarea finanțării AFM: 2.850.000,00 lei, TVA inclus, respectiv 86,41% din valoare proiectului.

Tip staţii de încărcare: Stații cu încărcare rapidă; vor suporta încărcarea la curent continuu de 50 KW și la curent alternativ de 22 KW. Stațiile vor fi echipate cu control de la distanță și sunt operate individual sau integrat. Stațiile de 50 KWp vor servi mașini care se încarcă în curent continuu (ex: Tesla) iar racordul de 22 KW, în curent alternativ, va deservi mașini cu racord pe curent alternativ (ex : Renault Zoe).

Zone:

– Parcare Regina Maria: 4 staţii;
– Parcare multietajată Poiana de jos: o staţie;
– Strada 13 Decembrie, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Strada Poienelor, zonă terminal RAT: 2 staţii;
– Stadionul Municipal, zonă terminal RAT: 3 staţii;
– Gara Braşov: 2 staţii.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare