Braşov. ZIUA MONDIALĂ A APEI – sărbătorită la Școala Gimnazială Nr. 19
Ziua Mondială a Apei este marcată în data de 22 martie. Sunt 24 de ani de când această zi este sărbătorită la nivel global. Anul acesta, Ziua Mondială a Apei are ca temă stabilită ,,Apa și activitățile oamenilor” marcând rolul apei de numitor comun ce leagă toate toate domeniile de activitate.
Cu această ocazie, elevii și profesorii Școlii Gimnaziale Nr 19 din Brașov au desfășurat o activitate deosebită având ca slogan ,,Apa-izvorul vieții”. Acest eveniment a fost cuprins în Programul Activităților Eco din anul școlar 2015-2016, program coordonat de prof. Antonescu Oana, prof. Grindu Lucia și prof. Mereț Rodica. La această activitate au fost invitați reprezentanți de la Agenția pentru Protecția Mediului și Sistemul de Gospodărirea Apelor din Brașov.
Obiectivul principal care a marcat această zi a fost de a sensibiliza copiii cu problemele legate de APĂ , una dintre cele mai prețioase resurse naturale. Pentru a evidenția Ziua Mondială a Apei, activitatea desfășurată la Școala Gimnazială Nr 19 a cuprins mai multe momente. Astfel elevii claselor primare și gimnaziale au realizat niște postere deosebite care au fost prezentate într-o atmosferă sărbătorescă, la o expoziție organizată în curtea școlii. Desenele realizate cu mult interes, imaginile selectate cu atenție dar și mesajele regăsite în lucrările elevilor nu sunt altceva decât o excelentă oportunitate pentru elevii școlii noastre de a cunoaște cât mai multe informații despre apă. ,,Fără apă viața este imposibilă, de aceea trebuie să o prețuim, să o gospodărim cu responsabilitate” (spun elevii)
În cadrul activității organizate, elevii clasei a IV-a au recitat poezii compuse de ei având tematica zilei speciale dedicată APEI. Elevii clasei a VIII-a au evidențiat care este importanța apei și care sunt soluțiile pentru folosirea eficientă a apei în viața de zi cu zi.
Un alt moment emoționant a fost intitulat ,,Școala noastră într-o picătură”. În acest sens, toți elevii îmbrăcați în haine de culoare albastru deschis s-au așezat în conturul unei picături gigantice, unde s-au auzit în cor mai multe Sfaturi Eco legate de apă.
Toți elevii și profesorii Scolii Gimnaziale Nr.19 au fost premiați pentru efortul depus și implicarea deosebită în această activitate. Sărbătoarea acestei zile a adus în atenția tuturor problemele legate de protejarea apelor dar și responsabilitățile noastre cu privire la utilizarea eficientă a tuturor resurselor pe care ni le oferă natura.
Să păstrăm apele curate pentru a lăsa o moștenire prețioasă generațiilor viitoare!
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.