BRAȘOV. Un sistem complex de membrane acoperă celulele închise ale rampei ecologice de deșeuri
Lucrările de închidere a primelor două celule în care s-a sistat depozitarea deșeurilor au evoluat în ultimele luni, astfel că aproape jumătate din suprafața de aproape 5 hectare a fost acoperită cu membrane speciale, ce au rolul de a impermeabiliza și de a capta apa și biogazul.
În primăvara acestui an, administratorul rampei ecologice a Brașovului, SC Fin-Eco SA, a demarat o investiție de anvergură, ce depășește 3 milioane de euro, pentru închiderea celor două celule în care s-a sistat depozitarea deșeurilor.
Este vorba de un proiect complex conturat după standardele impuse de autoritățile europene în domeniul protecției mediului, astfel încât, anul viitor, în locul unor munți de gunoaie va fi o oază de verdeață. Până acum, constructorul a lucrat la reconfigurarea celor două celule, în vederea terasării și creării unor pante care să permită scurgerea controlată a apelor pluviale, precum și introducerea sistemului de rețele necesar captării biogazului din puțurile care au fost amenajate încă de dinainte de începerea depozitării deșeurilor.
Acoperire cu mai multe straturi de membrane
„Peste deșeuri a fost așternut un strat de pâmânt de 50 de cm în vederea stabilizării, iar, în prezent, a început montarea sistemului de membrane geocompozit, care au atât rolul de impermeabilizare, cât și de drenare a apei și biogazului”, au explicat reprezentanții firmei constructoare.
Practic, peste primul strat de pământ, sunt puse mai multe folii speciale: geocompozit drenaj biogaz, geocompozit bentonitic, geocompozit drenaj ape meteorice și saltea antieroziune. Până la instalarea sezonului rece, ar urma să fie acoperită cu aceste membrane mare parte din suprafața celor două celule. Lucrările ar urma să fie sistate pe timp de iarnă, deoarece, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, în cazul temperaturilor scăzute nu este permisă instalarea și etanșarea sistemului de membrane.
O rețea de 5 km pentru captarea biogazului
După finalizarea închiderii cu sistemul geocompozit, ar urma să demareze cea de-a doua etapă de lucrări, respectiv așternerea unui nou strat de sol, de 85 de cm, în care ar urma să fie îngropat o rețea de captare a biogazului din cele 52 de puțuri forate pe suprafața celulelor, rețea ce va însuma în total 5 kilometri de conducte. Acesta ar urma să fie preluat de o centrală de ardere, iar dacă va avea o concentrația de metan, dar și debitul corespunzător ar putea fi utilizat și pentru producerea de energie electrică.
Ultima etapă de închidere ale celor două celule ale depozitului ecologic presupune așternerea unui nou strat de pământ vegetal, cu o grosime de 15 cm, care va fi pentru început înierbat, astfel că vechiul morman de deșeuri va deveni o colină verde. Apoi, se vor planta și arbuști de înălțime mică, astfel că munții de gunoi se vor transforma în mici păduri, adevărați plămâni verzi pentru Brașov, care vor avea rolul de a oxigena aerul din zonă.
O instalație specială pentru a diminua cantitatea de gunoi
Fin – Eco a deschis depozitul de la ieșirea din Brașov spre Tărlungeni în anul 2004, iar, până, acum, în acesta au fost depozitate peste 2 milioane de tone de deșeuri. Reprezentanții companiei intenționează să deruleze pe viitor o serie de investiții majore pentru reducerea cantităților de gunoi prin construirea unei stații de tratare mecano-biologică a deșeurilor (STMB), ceea ce va duce la creșterea gradului de reciclare și valorificare a deșeurilor și va genera reducerea cantităților depozitate în rampă cu până la 90%.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.