Eco

BRAȘOV. FIN-ECO SA ia măsuri pentru a-şi proteja angajaţii şi pentru a asigura continuitatea serviciilor de depozitare a deșeurilor

 

În conformitate cu International Solid Waste Association (ISWA) şi instituţiile guvernamentale, managementul deșeurilor în timpul crizei CoVID-19 este considerat un element-cheie pentru protecția sănătății generale a populației, iar angajații din acest domeniu reprezintă o importantă parte pentru păstrarea neîntreruptă a activității. Lucrătorii din managementul deșeurilor sunt cel de al doilea scut împotriva pandemiei CoVID-19, după angajații din sănătate. De aceea, FIN-ECO a venit cu măsuri suplimentare de protecție, proceduri și planuri de intervenție care să asigure că angajații sunt complet protejaţi, iar serviciul de tratare și depozitare a deseurilor își menține continuitatea.

FIN-ECO face dezinfecţii regulate în perimetrul Depozitului Ecologic de Deşeuri

Operatorul Depozitului Ecologic de Deșeuri efectuează în această săptămână, prin contractorul său de specialitate, acțiuni ample de dezinfecție a stației de sortare şi a platformelor birourilor din perimetrul depozitului ecologic şi, în același timp, va asigura lucrătorilor săi echipamentele de protecție necesare, pentru a menține astfel, continuitatea serviciilor de eliminare a deșeurilor, în cea mai mare siguranță.

„Angajații noștri sunt un element-cheie în desfășurarea continuă a activității, de aceea protecția şi siguranța lor reprezintă o prioritate pentru noi, fiind, totodată, și un act de responsabilitate față de comunitate. La fel de importantă este şi asigurarea continuităţii eliminării controlate a deşeurilor, cu atât mai mult într-o astfel de perioadă. De aceea, am pus la dispoziţia angajaţilor noștri echipamente speciale de protecție, în plus față de cele utilizate în mod curent şi facem regulat dezinfecţii în perimetrul depozitului, acolo unde aceştia îşi desfăşoară activitatea”, spun reprezentanţii FIN-ECO.

Deșeurile menajere, cu excepția celor din centrele de carantină, vor fi eliminate integral prin depozitare

În următoarea perioadă, deșeurile menajere preluate de la populație, altele decât cele colectate selectiv, vor fi eliminate integral prin depozitare, în depozitul ecologic operat de FIN-ECO S.A.

Hotărârea conducerii FIN-ECO vine în paralel cu decizia ministrului Mediului, Costel Alexe, care a anunțat vineri, 03.04.2020 că, pentru a evita riscul răspândirii CoVID-19, deșeurile menajere colectate de la populație trebuie să fie transportate în cea mai mare siguranță, de la locul de precolectare direct în zonele de depozitare, asigurând eliminarea lor controlată.

Facem precizarea că, în conformitate cu Ordinul nr. 4022 /2020 emis de INSP, deșeurile menajere produse la centrele de carantină au statutul de deșeuri periculoase și ele vor fi colectate și transportate separat de către operatori specializați, spre a fi eliminate prin incinerare. 

Cu atât mai mult, în această perioadă dificilă pe care o traversăm, compania FIN-ECO rămâne fermă în atingerea obiectivelor de mediu asumate, prin continuarea lucrărilor de închidere si colectare, transport şi ardere a gazului de depozit. În săptămâna care tocmai s-a încheiat, împreună cu partenerii RS Activ S.R.L., antreprenor în construcții şi Klarwin – furnizor de echipamente și servicii de captare, ardere și valorificare a gazului de depozit, precum și în tratarea levigatului provenit din deșeuri, FIN-ECO a continuat lucrările de instalare, la Depozitul Ecologic de Deşeuri, a uneia dintre cele mai moderne stații de ardere a biogazului. Lucrările au început pe 30 martie și se estimează că vor fi finalizate la începutul lunii iunie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button