Brașov. Elevii vor afla care sunt „mijloacele de existență durabilă”
Agenția pentru Protecția Mediului Brașov organizează mâine, 2 februarie, mai multe acțiuni prin care marchează „Ziua Zonelor Umede”. Astfel, la Școala Gimnazială nr.14 Brașov, Școala Gimnazială nr. 6 „Iacob Mureșianu” și Școala Gimnazială nr. 19 se vor desfășura activități de informare și conștientizare, diseminare materiale informative care cuprind informații despre zonele umede în general și despre „Complexul Piscicol Dumbrăvița”, singura Zonă Umedă de Importanţă Internaţională -Sit Ramsar- din Regiunea 7 Centru (care totalizează 414 hectare şi cuprinde habitate foarte diverse, de la naturale la construite, precum: lacuri, heleştee şi iazuri, stufăriş, canale, pâraie, mlaştini, pajişti umede).
Tema Zilei Zonelor Umede pentru anul 2016 este „Mijloace de existență durabilă”, cu sloganul „Zone umede pentru viitorul nostru!”.
„Mai mult de un miliard de oameni din întreaga lume, depind direct de zonele umede pentru a-și desfășura activitățile obișnuite ca: pescuit, orezării, construcții, medicină, transport și turism. Pentru acești oameni, zonele umede în bună stare sunt esențiale pentru mijloacele de existență și vitale pentru proprietatea lor. În prezent, zonele umede din zona de coastă, marine și din interiorul continentului sunt în declin rapid. Aproximativ 40% au fost degradate în ultimii 40 de ani de la debutul trendului și acest declin continuă să-și accelereze rata cu 1,5 % anual”, se arată într-un comunicat transmis de APM Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.