BRAŞOV. Acţiune INEDITĂ în Parcul „Trandafirilor” din Răcădău
Un proiect inedit, care în alte ţări a fost iniţiat cu mulţi ani în urmă, a fost demarat ieri şi la Braşov, în Parcul „Trandafirilor” din Răcădău. Este vorba despre Parcul Empatic. Copiii, împreună cu părinţii, au săpăt, au greblat şi semănat, punând bazele unei grădini de legume. De asemenea, micuţii au studiat diferite tipuri de seminţe şi au pus boabe de fasole şi porumb în pahare de plastic, pe care le-au luat acasă.
„Anul trecut mi-am făcut curaj să fac public acest proiect şi să cer ajutor, întrucât implică anumite cheltuieli. Am primit acel ajutor şi începând de astăzi (duminică – n.r.) timp de 12 ediţii vom face activităţi pentru copii şi pentru părinţi. Vor fi atracţii permanente timp de un an, cum este această grădină de legume pe care tocmai am început-o”, ne-a declarat Daiana Colceriu, iniţiatoarea proiectului.
Grădina nu va fi păzită, dar „sperăm ca membrii comunităţii să aprecieze munca celorlalţi şi să zică «Hai să nu o stricăm»”, a precizat Daiana Colceriu.
Beneficiile programului
În afara activităţii în aer liber pe care copiii o vor desfăşura, ei au posibilitatea să vadă pe „viu” cum seminţele se transformă în legume, dar nu numai.
„Pentru copii este altceva. Să vină să-şi vadă legumele pe care le-au semănat este cu totul altă experienţă. Vor avea, de asemenea, un laborator de ştiinţe, un colţ cu instrumente muzicale, dar şi unul cu poveşti, adică alte activităţi, care îi dezvoltă din punct de vedere cognitiv. Astfel, ei înţeleg natura mai bine, socializează, întrucât nu se cunosc între ei şi vreau să aibă şi alte beneficii din activităţile pe care le voi face cu părinţii. Mi-aş dori mult să creem o comunitate în jurul acestui proiect. Sunt optimistă şi vreau să meargă. Sper să fie demarate şi alte iniţiative de acest fel, să fim un exemplu pozitiv pentru alţii”, ne-a mărturisit iniţiatoarea proiectului.
Următoarea etapă a proiectului este programată pentru data de 8 mai.
citeşte şi: BRAȘOV. „Parcul empatic” se deschide astăzi în Răcădău
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.