Eco

BRAŞOV. 60.000 de puieţi în campania „Plantează în România”

 

Instituția Prefectului Județul Brașov anunţă se va implica și în acest an în organizarea campaniei de plantare puieți „Plantează în România”, în parteneriat cu Asociația „Creștem România Împreună”. Evenimentul va avea loc în perioada 15 martie-15 aprilie 2017, interval în care este marcată Luna Pădurii.
Ajuns la a doua ediție, evenimentul s-a bucurat de un real succes în cursul anului 2016 când au fost plantați 160.000 puieți pe o suprafață de 32 ha și a atras 5.000 voluntari și 200 de instituții partenere la nivel național. Au fost derulate patru tipuri de activități, respectiv șantiere forestiere, acțiuni de plantare urbană, acțiuni de plantare în jurul unităților de învățământ și amplasare de corturi pentru distribuire puieți către populație. „În acest an este vizată dublarea acestor cifre. Ne vom axa mai mult pe plantarea de puieți în spațiul urban. Dorim să compensăm astfel impactul negativ pe care îl au suprafețele construite asupra mediului înconjurător”, a declarat președintele Asociației „Creștem România Împreună”, Mihai Mihu.
La rândul său, prefectul Ciprian Băncilă a precizat că succesul acestei inițiative depinde de implicarea tuturor factorilor locali: „În cursul anului trecut am reușit să avem un număr record de puieți plantați în cadrul acțiunii, comparativ cu celelalte județe participante – 60.000 arbori de diferite specii. Facem apel către partenerii noștri din administrația publică locală ca și în 2017 să dea dovada de acceași implicare. Sperăm ca această acțiune să fie preluată ca model și să fie multiplicată, iar instituția noastră va sprijini întotdeauna acest gen de activități, dat fiind impactul pozitiv asupra mediului natural”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare