BRAŞOV. 50 de campanii Rorec pentru hârburile electrice din judeţ
Reprezentanta Serviciului Local de Colectare al Rorec, Mihaela Sima (foto 2), a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că anul acesta, în judeţul Braşov, are programate 50 de campanii de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în cadrul unui nou program, denumit „3, 2, 1 – Start!”. Pe lângă colaborarea cu primăriile, anul acesta s-a încheiat şi un parteneriat cu Consiliul Judeţean Braşov, prin vicepreşedintele Adrian Gabor, administraţia judeţeană având atribuţii de organizare a serviciului public de salubrizare.
Potrivit Mihaelei Sima, anul trecut, la nivelul judeţului s-au mai desfăşurat campanii de colectare a DEEE-urilor, fiind strânsă cantitatea totală de 337 de tone. „Anul acesta ne-am propus ca din judeţul Braşov să colectăm 700 de tone de astfel de deşeuri”, a afirmat Sima.
Ea a anunţat că fiecare obiect predat le poate aduce o recompensă, respectiv câte trei tichete cadou, fiecare în valoare de 10 lei pentru cei care depun la punctele de colectare frigidere şi combine frigorifice complete, câte două tichete a câte10 lei pentru maşini de spălat rufe şi vase (automate) complete şi câte un tichet in valoare de 10 lei pentru alte deşeuri electrice complete în greutate de minim 20 kg.
Braşovenii preferă câştigul garantat
Brașovenii din întreg județul pot scăpa gratis de deșeurile electrice prin noul program inițiat de RoRec „3,2,1 – Start!”. Astfel, fiecare obiect predat le poate aduce o recompensă pentru gestul lor responsabil față de mediu, respectiv câte 3 tichete cadou x 10 lei pentru frigidere și combine frigorifice complete, câte 2 tichete cadou x 10 lei pentru mașini de spălat rufe și vase (automate) complete și câte 1 tichet cadou x 10 lei pentru alte deșeuri electrice complete în greutate de minim 20 kg. Tichetele pot fi folosite apoi în orice magazine fie pentru cumpărarea de electrocasnice, fie pentru cumpărarea altor produse. Până acum, sistemul de recompensare era tombola, dar s-a constatat că braşovenii preferă câştigurile sigure. Rorec a stabilit și un program de colectare pentru aproape toate localitățile din județ, însă brașovenii pot scăpa de vechile electrocasnice în orice zi sunând la Telefonul Verde 0800.444.800, care asigură preluarea gratuită a deșeurilor electrice de mari dimensiuni direct de acasă sau de la sediul firmelor și instituțiilor, prin simpla programare telefonică. Persoanelor juridice li se oferă documentele necesare de casare, în conformitate cu legislația în vigoare.
Tot la TelVerde 0800 444 800, cetățenii pot afla informații suplimentare despre colectarea deșeurilor electrice și despre punctele de colectare din orașul în care locuiesc unde se colectează deșeuri electrice de mici dimensiuni, becuri și baterii. De asemenea, apelând acest număr gratuit de telefon, pot afla când are loc o acțiune de colectare a DEEE în localitatea lor. De asemenea, tichetele cadou se acordă și la preluarea directă de acasă a deșeurilor.
40% din electricele şi electronicele de pe piaţă trebuie „recuperate“
În 2015, la nivelul judeţului Braşov s-au organizat 45 de acţiuni de colectare a deşeurilor de electrice şi electronice în judeţul Braşov. Pe parcursul acestora s-a colectat o cantitate de 337.142 de kilograme de DEEE-uri, cea mai mare parte din ele, respectiv 194.490 de kilograme, pe parcursul unor minicaravane sau a unor acţiuni de minicolecte. 83.700 de kilograme au fost colectate direct de la firme, instituţii sau de operatorii locali de salubritate, iar 58.952 de kilograme din serviciul lunar de colectare.
Judeţul Braşov beneficiază şi de două centre de colectare a deşeurilor electrice. Acestea sunt situate în Hărman, pe Strada Oltului nr. 4, şi Făgăraş, Strada Negoiu nr. 147, şi reprezintă o soluţie permanentă pentru braşovenii care vor să renunţe la deşeurile electrice în mod corect, respectând comunitatea din care fac parte, legislaţia şi mediul înconjurător. Centrul de la Hărman este deschis luni (între orele 9.00-12.00) şi vineri (între 14.00-18.00), iar cel de la Făgăraş este deschis luni şi miercuri (între orele 14.00-17.00 şi vineri între orele 10.00-17.00). Pe lângă campaniile periodice, la centre se colectează DEEE-urile, astfel încât, în final, cantităţile din judeţul Braşov, adunate cu cele din restul ţării, să atingă cifra reglementată prin normele legale. Dacă până anul trecut, cantitatea de DEEE-uri ce trebuia colectată la nivel naţional trebuia să fie de 40 de kg pe cap de locuitor, potrivit OUG nr. 5/2015, începând din acest an România trebuie să recicleze o cantitate de deşeuri de electronice şi electrocasnice uzate egală cu 40 la sută din cele care sunt puse pe piaţă.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.