Delicte

[ViDEO] Update 2. BRAȘOV. 12 inși propuși spre arestare și doi plasați sub control judiciar / Ce au „ridicat” anchetatorii în urma celor 27 de PERCHEZIȚII (FOTO – VIDEO)

  • IMG-20220801-WA0019_299034.jpg
  • IMG-20220801-WA0025_299029.jpg
  • IMG-20220801-WA0026_299027.jpg
  • IMG-20220801-WA0023_299028.jpg
  • IMG-20220801-WA0024_299030.jpg
  • IMG-20220801-WA0021_299035.jpg
  • IMG-20220801-WA0020_299036.jpg
 

Așa cum informam AICI, procurorii DIICOT au formulat propunere de arestare preventivă față de 12 inculpați (n.r. reținuți pentru 24 de ore), în urma perchezițiilor de ieri. Acestora li se adaugă doi suspecți plasați sub control judiciar, după cum au informat reprezentanții DIICOT, în urmă cu câteva minute.

„În urma celor 27 percheziții domiciliare efectuate în județul Brașov, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Brasov, I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au descoperit și ridicat în vederea indisponibilizătii 16 autovehicule (dintre care 5 autoturisme de epocă), o semiremorcă, 2 rulote, o autoutilitară, o autoplatformă, suma totală de 18.400 de euro, precum și 3 grame de canabis.
Totodată, a fost instituită măsura asigurătorie a sechestrului cu privire la 4 apartamente, 2 case, un bloc de locuințe, aflat în construcție, și 3 terenuri, precum și poprirea conturilor inculpaților, în vederea recuperării prejudiciului de aproximativ 42.000.000 de lei”, se mai arată în comunicat.

„În cauză, s-a reținut că în perioada 2014 – iulie 2022, pe raza județului Brașov, a acționat un grup infracţional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de înselăciune cu consecinţe deosebit de grave, obținere ilegală de fonduri, abuz de încredere în frauda creditorilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, spălarea banilor, și transmiterea fictivă a părţilor sociale, fiind folosite în acest scop 52 de societăți comerciale din România și 3 persoane juridice înregistrate în țări din uniunea europeană.
Modul de operare al grupului consta în înființarea sau preluarea părților sociale ale unor societăţi și implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor. În acest scop, au fost recrutate persoane fără educație, inclusiv neșcolarizate, provenind din medii defavorizate, fără pregătire sau experiență de viață care să reprezinte din punct de vedere legal aceste societăți.
Societățile comerciale au fost folosite pentru accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare sau nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora. De asemenea, au fost accesate ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții, acordate în cadrul mai multor programe de sprijin.
În vederea inducerii în eroare a funcționarilor instituțiilor implicate în acordarea finanțărilor au fost prezentate cifre de afaceri mărite artificial, facturi fiscale privind achiziţia fictivă de bunuri/utilaje și au fost înfățișate utilaje sau fotografii cu utilaje preluate de pe site-urile de vânzări ori împrumutate.
De asemenea, au fost poansonate serii false pe bunurile mobile achiziționate în sistem leasing sau au fost achiziționate utilaje second-hand, care au fost recondiționate pentru a crea aparența că sunt utilaje noi. În plus, au fost falsificate etichete sau certificate de conformitate, fiind editate fotografii ale unor bunuri reale, pe care membrii grupului nu le-au deținut în realitate.
În final, au fost folosite, în carusel, aceleași utilaje/echipamente învechite pentru care fuseseră accesate anterior credite, cărora le-au fost schimbate seriile și care au fost utilizate din nou pentru obținerea unor noi credite/leasinguri pe numele altor societăți din grup”, au explicat anchetatorii.

„Creditele/granturile/ajutoarele, astfel accesate, au fost folosite pentru finanțarea unor bunuri din varii domenii de activitate (echipamente HORECA, mijloace de transport, utilaje, CNC-uri, ghilotine hidraulice, mașini hidraulice sau manuale de roluit tablă, aparate de sudură, echipamente IT, articole sportive, înființare și dotare teren fotbal/sportiv), în funcție de obiectul de activitate al societăților preluate în vederea contractării acestor împrumuturi.
Sumele de bani astfel obținute, erau transferate în aceeași zi, în temeiul unor documente justificative false, către alte societăți din grupul infracțional, fiind fragmentate și debitate în aceeași zi sau în zilele imediat următoare către alte societăți din grupul de firme sau redirecționate către conturile deschise la alte instituții bancare pe numele societății care accesase creditul.
În continuare, prin transferuri succesive cu diverse justificări (prezentarea unor facturi de achiziție falsificate) realizate între societățile din grupul infracțional organizat, și mai departe către persoanele fizice care controlau aceste societăți (cu justificări de restituiri ale presupuselor creditări efectuate de către asociați sau de plată a dividendelor către asociați), sumele erau în cele din urmă fie retrase în numerar în proporție de 80 – 90%, fie erau utilizate pentru a acoperi o parte din ratele aferente creditelor inițiale, pentru a nu trezi suspiciunea funcționarilor bancari cu privire la bonitatea societăților. De asemenea, sumele au folosite pentru achiziționarea de la diverși comercianți de bunuri/servicii în beneficiul persoanelor care coordonau activitățile (cheltuieli voluptorii privind sejururi, mese la restaurante de lux, achiziții de parfumuri, îmbrăcăminte, etc.). Doar o mică parte din aceste sume, respectiv sub 5%, au reprezentat tranzacții către partenerii reali.
Sumele retrase în numerar au fost ulterior utilizate pentru achiziţionarea unor bunuri imobile sau mobile pe numele altor persoane fizice sau juridice, sau plătite ca avansuri pentru obținerea altor credite care necesitau și contribuții ale împrumutatului din surse proprii”, au adăugat reprezentanții DIICOT.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigații Criminale, I.P.J. Brasov – Serviciul Criminalistic, luptătorilor din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Burebista” Brașov.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

VEZI ȘI:

Update. 12 persoane sunt propuse spre arestare în urma PERCHEZIȚIILOR de ieri, din BRAȘOV

ULTIMA ORĂ. 27 de PERCHEZIȚII în BRAȘOV, într-o anchetă DIICOT (FOTO – VIDEO)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button