Delicte

[ViDEO] Fetițe exploatate sexual pentru 600 de euro/minut audio sau video! Clientul, un cetățean german

 

Nouă fete cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani ar fi fost exploatate sexual, client fiind un cetățean german care le dădea bani traficanților. Cinci dintre victime, cu vârsta până în 15 ani, ar fi fost folosite pentru producerea de materiale pornografice. Celelalte patru au fost duse în Germania, la bărbatul respectiv.

„Materialele video realizate cu minorele având un comportament sexual explicit au fost transmise unui cetățean german în schimbul unor sume de bani, cuprinse între 200 și 600 euro/minut audio sau video”, au explicat procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), care anchetează cazul.

Celelalte patru minore ar fi fost recrutate prin inducere în eroare și transportate în Germania, pentru a fi exploatate sexual de același cetățean german.

„Minorele, ce provin din familii dezorganizate sau cu o situație materială precară, au fost recrutate prin oferirea de sume de bani și prin inducerea în eroare a părinților ori persoanelor în îngrijirea cărora se aflau în vederea obținerii consimțământului acestora pentru ca minorele să poată părăsi teritoriul țării”, au precizat anchetatorii.

Nouă percheziții efectuate astăzi

Procurorii DIICOT și polițiști de combatere a criminalității organizate Pitești au efectuat, astăzi, nouă percheziții domiciliare în județele Argeș și Dâmbovița, la locuințele a șapte suspecți, pe care îi cercetează pentru trafic de minori și pornografie infantilă. Dintre aceștia, trei s-ar fi ocupat și de transportul minorelor în Germania.

Pentru soluționarea cauzei, procurorii români au colaborat cu autoritățile judiciare din Germania.

Față de cei șapte suspecți au fost emise mandate de aducere în vederea audierii la sediul DIICOT – ST Pitești.

Sprijinul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Activităţile au fost efectuate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Găești şi reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, pentru luarea măsurilor de protecție socială față de minori.

Acţiunea a fost derulată cu sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeș.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare