Delicte

Urmărire pe DN 13 și pe un drum forestier din Brașov

Urmărire pe DN 13 și pe un drum forestier din Brașov…

„La data de 19 mai a.c., în jurul orei 09:00, în timp ce efectuau serviciul de monitorizare și control al traficului rutier, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au efectuat semnale regulamentare pentru oprirea unui autoturism, care se deplasa pe DN 13, dinspre localitatea Rupea, spre localitatea Măieruș, în județul Brașov.


Pentru că persoana de la volan nu s-a conformat semnalelor efectuate de polițiști, aceștia au pornit în urmărirea autoturismului. În scurt timp, pe Drumul Forestier Valea Bozom, după ce autoturismul a fost abandonat, polițiștii au reușit să-l prindă pe tânărul de la volan, care încerca să se sustragă controlului fugind spre pădure“, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


După ce a fost identificat, polițiștii au constatat că tânărul care se afla la volan, de 23 de ani, nu deține permis de conducere. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button