Delicte

Update. Unul dintre suspecții în cazul tâlhăriei din Tractorul este căutat încă de polițiști

Unul dintre cei doi suspecți ai tâlhăriei din Tractorul nu a fost găsit. Celălalt a fost arestat preventiv. Iată ce a comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov:

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «tâlhărie calificată».
La data de 02 mai a.c., Poliția Brașov a fost sesizată de către un tânăr, în vârstă de 25 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 01.00, în timp ce se afla la locuința sa, din municipiul Brașov, a deschis ușa unei cunoștințe de-ale sale, ce era însoțită de un bărbat necunoscut.
Ulterior, în urma unor discuții în contradictoriu, au pătruns în locuința persoanei vătămate și au amenințat-o, fapt ce a determinat-să se refugieze pe pervazul exterior al imobilului.


În continuare, unul dintre agresori a scos la vedere un cuțit de vânătoare și a amenințat victima cu acte de violență, cu scopul de a o determina să revină în imobil. Persoana vătămată a refuzat să dea curs solicitărilor acestuia, drept urmare cei doi agresori i-au sustras din locuință trei telefoane și alte bunuri, în valoare de aproximativ 16 000 lei.
Cercetările efectuate în cauză de către polițiști au dus la identificarea celor doi bărbați bănuiți de săvârșirea faptei, în vârstă de 36, respectiv 37 de ani, și la recuperarea celor trei telefoane mobile sustrase.


Prin ordonanța din data de 02 mai 2023,  polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a uneia dintre persoanele bănuite de comiterea faptei și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Brașov.
Cea de-a două persoană bănuită nu a fost găsită până la acest moment, aceasta sustrăgându-se cercetărilor, însă activitățile operative sunt în curs de desfășurare pentru prinderea sa.
Bărbatul reținut, a fost prezentat în cursul zilei de astăzi, 3 mai, judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brașov, care a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea acestora”.

Vezi și: Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Update. Unul dintre suspecții în cazul tâlhăriei din Tractorul este căutat încă de polițișt… […]

1 an în urmă

[…] Update. Unul dintre suspecții în cazul tâlhăriei din Tractorul este căutat încă de polițișt… […]

Back to top button