Delicte

Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov

Tâlhărie într-un apartament din municipiul Brașov!

„Astăzi, 3 mai 2023, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233 – 234 alin. (1) lit. a), d) şi f) Cod Penal, situația de fapt fiind următoarea:
La data de 02.05.2023, în jurul orei 01:00, două persoane de sex masculin au pătruns, prin forțarea ușii de acces, în apartamentul persoanei vătămate, situat în cartierul Tractorul din municipiul Braşov, unde au amenințat-o pe aceasta din urmă cu moartea, fapt ce a determinat-o să deschidă fereastra dormitorului și să se retragă pe pervazul exterior al imobilului.


În continuare, una dintre cele două persoane a scos un cuțit de vânătoare la vedere, s-a deplasat către fereastra locuinței, a amenințat-o pe persoana vătămată cu moartea și i-a cerut să revină în casă, amenințând-o totodată că îi va sustrage toate bunurile. După ce persoana vătămată a refuzat, cei doi suspecți i-au sustras din locuință trei telefoane mobile, un lanț de aur și o arbaletă, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 16.000 de lei. La data de 02.05.2023, persoana în cauză a fost reținută pentru 24 de ore”
, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov.


Astăzi, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Braşov a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov şi a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a uneia dintre cele două persoane de sex masculin, în vârstă de 36 de ani.


Urmărirea penală a fost realizată de Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, sub supravegherea și coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Faza urmăririi penale are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.
Punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat presupune existența unei suspiciuni rezonabile, bazată pe probe, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de către o persoană și nu este de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
4 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
11 luni în urmă

[…] Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov […]

11 luni în urmă

[…] Vezi și: Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov […]

11 luni în urmă

[…] Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov […]

11 luni în urmă

[…] Tâlhărie și amenințări cu moartea, într-un apartament din municipiul Brașov […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare