Delicte

Update. Prostituatele care au furat 76.000 de euro de la un bărbat, în Brașov, au fost arestate preventiv

Prostituatele care au furat 76.000 de euro și bijuterii din aur de la un bărbat, în zona Gării Brașov, au fost arestate preventiv. Propunerea de arestare a fost făcută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov. Cele două femei de 20, respectiv 43 de ani sunt cercetate pentru furt calificat. În urma cercetărilor, anchetatorii au reușit să găsească 3.000 de euro în urma unor percheziții și 51.000 de euro la una dintre femei.

„La data de 03 decembrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla împreună cu două femei pe bulevardul Gării, din municipiul Brașov, acestea i-ar fi sustras suma de aproximativ 76.000 de euro și bijuterii din aur.

Cu ocazia verificărilor efectuate, polițiștii au clarificat împrejurările descrise în sesizare și au stabilit faptul că, la data menționată, în timp ce se afla în zona Gării, persoana vătămată ar fi fost abordată de două femei, care i-ar fi propus să întrețină relații sexuale. Întrucât a acceptat propunerea, bărbatul s-ar fi deplasat împreună cu cele două femei într-un loc retras, din proximitatea Gării Brașov, unde a fost determinat să consume băuturi alcoolice până la inconștiență”, a mai informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.

Vezi și: Atras de prostituate din zona Gării Brașov, a fost tâlhărit de 76.000 de euro și de bijuterii din aur (video)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare