Delicte

Update. Dosarul „revoluţionarilor”. Un BRAŞOVEAN arestat, altul, sub control judiciar

 

Doi braşoveni au fost incluşi de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul numit de ei generic „Certificate de revoluţionar false”. Este vorba despre Neagu Gheorghe, cercetat sub aspectul săvârşirii a cinci infracțiuni de trafic de influență. El a fost reţinut şi prezentat ieri cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi de libertăţi de la Curtea de Apel Bucureşti, alături de un bucureştean, Iosef Ionel, ambii fiind arestaţi pentru 29 de zile. Un alt lot, în frunte cu Adrian Sanda, a ajuns în arest preventiv, cu excepţia unei persoane, care a primit arest la domiciliu.
De asemenea, faţă de cinci inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar, printre care şi braşoveanul Ciprian Albert Arănuşi, acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influență.
În referatul cu propunere de arestare preventivă, procurorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spun că din analiza actelor aflate la dosarul cauzei a reieșit faptul că mai multe persoane interesate să obțină calitatea de „Luptător cu rol determinant în Revoluție” au promis, oferit sau dat bani ori alte foloase pentru ei sau pentru alții, direct ori indirect, unor persoane din cadrul celor două instituții publice cu atribuții în acordarea acestor titluri (Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 – CPRD şi  Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 – rămas la vechiul acronim SSPR, de când era Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor), care aveau influență sau au lăsat să se creadă că au influență asupra unor funcționari din cadrul acestor instituții cu putere de decizie, pentru a-i determina pe aceștia să îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle lor de serviciu sau să îndeplinească aceste acte contrar acestor îndatoriri. „Astfel, s-a stabilit că inculpatul Neagu Gheorghe, având influenţă asupra angajaţilor SSPR şi CPRD, solicita diferite sume de bani de la revoluţionarii din judeţul Braşov, pentru a obţine validarea dosarului aferent calităţii de «Luptător cu rol determinant în Revoluție»”, se arată în referatul procurorilor.

Citiţi şi:
          
Dosarul „revoluţionarilor”. Adrian Sanda, 30 de zile în arest

Dosarul revoluționarilor. Adrian Sanda a fost reținut

Update. Dosarul revoluţionarilor: O persoană a fost reţinută

Update BRAŞOV. Ce spune şeful revoluţionarilor braşoveni despre percheziţii

Update BRAŞOV. De la comemorarea 15 Noiembrie, la audieri

Update. Procurorii l-au „ridicat” pe secretarul de stat pentru problemele revoluţionarilor

BRAŞOV. Percheziţii la REVOLUŢIONARI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare