Delicte

Update. BRAȘOV. Dosar penal, in rem, pentru PURTARE ABUZIVĂ

  • 20220621_112937_297804.jpg
 

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul de Investigații Criminale efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „purtare abuzivă” în urma scandalului iscat în urma unei curse cu taxiul (vezi și: BRAȘOV. Taximetrist acuzat de clienți că i-a amenințat cu moartea și le-a sechestrat bagajele, pentru că i-au lăsat bacșiș puțin).

„Din cercetările efectuate în cauză a reieșit faptul că, la data de 30 iulie 2022, în urma efectuării unei curse cu un mijloc de transport public de persoane, în regim taxi, unui bărbat, în vârstă de 65 ani, din municipiul Brașov, pe fondul unor discuții contradictorii, referitoare la prețul final al cursei, i-ar fi fost adresate cuvinte și expresii jignitoare, precum și amenințări cu acte de violență, de către conducătorul mijlocului de transport public de persoane, în regim taxi.
Conducătorul auto a fost identificat ca fiind un bărbat, în vârstă de 52 ani, din municipiul Brașov”, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent principal Nadia Olaru.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care sunt efectuate cercetări, in rem, în vederea clarificării și stabilirii cu exactitate a stării de fapt. Dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare