Delicte

Un tânăr de 22 de ani ar fi șofat drogat prin municipiul Brașov

Un tânăr de 22 de ani ar fi șofat drogat prin municipiul Brașov. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit pentru control.


„La data de 2 martie a.c., în timpul efectuării unei acțiuni pentru identificarea conducătorilor auto aflați sub influența alcoolului sau a altor substanțe polițiștii au oprit un autoturism, pe o stradă, din municipiul Brașov, la volanul căruia se afla un tânăr, de 22 de ani. În timpul controlului persoana verificată a manifestat a stare de agitație atipică, conducătorul auto a fost testat din punct de vedere al consumului de substanțe interzise, iar rezultatul a indicat prezența unei susbstanșe interzise în organism.


Pentru rezultatul afișat, și având în vedere că testarea constituie doar un indiciu și nu reprezintă o probă  incriminatoare, conducătorul auto a fost condus de polițiști la o unitate medicală autorizată, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanței în organism”,
a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, agent șef principal Daniel Zontea.


În această cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare