Delicte

Un fals medic a păcălit 10 ani un spital de stat

 

Update. „Ginecologul” de Ilfov a intrat la liceu cu 1,68 şi are doar nouă clase

Un pretins medic a lucrat ani la rând în Spitalul Judeţean Ilfov, în baza unor diplome false, a descoperit Ministerul Sănătăţii. Totul a pornit de la o altă investigaţie a jurnaliştilor de la „Libertatea” (care au descoperit și cazul italianului Matteo Politi), care susţin că o femeie de 30 de ani făcea intervenţii ginecologice, deşi nu are studii medicale. Conducerea spitalului a declanşat o anchetă internă şi a depus plângere la Poliţie. Susţine că tânăra nu a făcut nici o procedură medicală, ci doar a asistat medicii curanţi, în calitate de voluntar. Diploma de medic cu care a venit la spital este falsă, confirmă şi cei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie.
Raluca Daniela Bârsan este cunoscută în Spitalul Judeţean Ilfov, unde a lucrat mai mulţi ani ca voluntar. Pentru a fi acceptată în spital, ea a prezentat documente falsificate. La încheierea contractului de voluntariat cu Spitalul Judeţean Ilfov, tânăra a prezentat o diplomă de licenţă eliberată în ianuarie 2013 şi cu o adeverinţă de rezidenţiat. Pe diplomă apare stampila Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, dar reprezentanţii instituţiei spun că Raluca Daniela Bârsan nu figurează în evidenţele Facultăţii la studiile de licenţă şi master. Iar instituţia nu a eliberat o diplomă de licenţă pe acest nume.
Raluca Daniela Bârsan şi-a încheiat activitatea la Spitalul Judeţean Ilfov, vinerea trecută, cu o lună înainte să-i expire contractul de voluntariat. Oficialii spitalului spun că până acum nimeni nu s-a plâns de activitatea femeii. Poliţia verifică acum cazul, iar femeia riscă să fie acuzată de fals şi uz de fals, dar mai ales de practicarea unei profesii fără drept.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare