Delicte

Un copil de 9 ani a vrut să jefuiască o bancă

Un copil de 9 ani a vrut să jefuiască o bancă

Un copil a intrat miercuri, 2 martie, în jurul orei 11.40, într-o sucursală Sparkasse din Garbsen, landul german Saxonia Inferioară, și a vrut să jefuiască banca, relatează presa germană. Potrivit poliției, „are între 9 și 10 ani, 1,20 metri înălțime și ten închis”.
Copilul s-a strecurat în bancă, având o căciuliță cu coarne de ren, o mască chirurgicală pe față și trăgând după el un troler de culoare neagră. S-a prezentat la un ghișeu și a înmânat unui funcționar un bilet prin care cerea numerar: „Dați-mi banii sau vă arunc în aer!”.

Micul infractor nu a mai așteptat răspunsul și a ieșit din sediul băncii fără „pradă”. A lăsat în interior trolerul suspect. Angajații băncii au luat în serios amenințarea și au evacuat sediul în siguranță, chemând pirotehniștii.
După sosirea poliției, specialiștii în armament au deschis valiza: în interior nu se aflau obiecte periculoase. Băiatul sau fata, încă nu a fost clarificat, este căutat de poliție:
Minor cu căciuliță era îmbrăcat complet în negru: geacă cu glugă, cu căptușeală portocalie, pantaloni, pantofi și mănuși cu benzi reflectorizante”.
Un copil de 9 ani a vrut să jefuiască o bancă. Joi, oficialii au investigat la o școală primară din apropierea băncii, dar n-au găsit suspecții. Anchetatorii suspectează că persoane adulte au fost în spatele tentativei de jaf și au folosit copilul în scopurile lor criminale, potrivit libertatea.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button