Delicte

Un braşovean era să cumpere bijuterii false de la escroci care au acţionat şi în străinătate

 

Un braşovean a fost la un pas să cadă victimă unor escroci care vindeau bijuterii false, la margine de drum, în judeţul Covasna. Făptaşii, care ar fi comis astfel de înşelăciuni, dar şi furturi şi în Bulgaria şi în Germania, nu doar pe teritoriul României, sunt doi bărbat din Ialomiţa, respectiv Ilfov.

Ei sunt cercetaţi de poliţiştii din Târgu Secuiesc pentru tentativă la înşelăciune, după ce au fost identificaţi la intrare în localitatea Tinoasa din judeţul Covasna, în timp ce negociau cu braşoveanul.

„Polițiștii din Târgu Secuiesc, în timp ce executau serviciul de patrulare pe raza municipiului, s-au sesizat din oficiu despre faptul că două persoane care se aflau la intrarea în localitatea Tinoasa, cu un autoturism înmatriculat în Bulgaria, făceau semne de oprire la autovehicule și cereau bani pentru combustibil oferind la schimb bijuterii confecționate dintr-un material de culoare galbenă sub legenda că sunt din aur și le vând la un preț mic. Patrula de intervenție a identificat la fața locului o persoană din județul Brașov, cu care cei doi negociau vânzarea de bijuterii de culoare galbenă. Cei doi autori au fost conduși la sediul Poliției municipiului Tg. Secuiesc, unde s-a stabilit că proveneau din județele Ialomița, respectiv Ilfov. În urma verificărilor întreprinse, s-a stabilit că aceștia sunt cunoscuți pentru săvârșirea unor fapte de furt și înșelăciune, comise pe teritoriul țării și în străinătate (Bulgaria, Germania)”, au informat reprezentanţii Poliţiei Judeţene Covasna.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare