Delicte

Trimisă în judecată de DNA Brașov

  • dna-sediu-logo.jpg

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov au dispus trimiterea în judecată a unei inculpate pentru săvârșirea unei infracțiuni de „folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene”, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada 2011-2019, inculpata ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente în care erau consemnate date false în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică, pentru suprafețe de teren pe care nu le deținea în realitate. Prin aceste demersuri, inculpata ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 116.652 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă”.

Anchetatorii n-au făcut public numele femeii.

În cauză s-au dispus măsuri asiguratorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Brașov cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

„Anterior, procurorii anticorupție au încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu o altă inculpată în sarcina căreia s-a reținut comiterea unei infracțiuni de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. În prezența apărătorului ales, inculpata a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an 5 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei și interzicerea unor drepturi”, se arată într-un comunicat al DNA.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button