Delicte

Tribunalul Brașov, condamnare în dosarul fostului primar Stanciu Traian și al Asociației Producătorilor de Lapte și Carne Ungra

Tribunalul Brașov s-a pronunțat săptămâna aceasta în dosarul penal în care au fost trimiși în judecată fostul primar al comunei Ungra Stanciu Traian, Asociația Producătorilor de Lapte și Carne Ungra 2006 și președinta acesteia – la data faptelor, Albu Anca-Marcela.


Astfel, Albu Anca-Marcela a fost condamnată la închisoare cu suspendare, având termen de supraveghere de 2 ani. Inculpata a fost găsită vinovată de „săvârşirea infracţiunii folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene”.


Fostul primar al comunei Ungra, Stanciu Traian, a fost condamnat și el la închisoare cu suspendare (2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 2 ani), pentru „complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene”.


Dacă sentința va rămâne definitivă (există drept de apel), inculpații vor avea de frecventat un program de reintegrare socială și de prestat 80 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei com. Ungra, jud. Braşov sau în cadrul Primăriei oraşului Rupea.


Ca măsuri de supraveghere trebuie: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Braşov la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

Asociația a primit amendă penală


Tribunalul Brașov a condamnat și Asociaţia Producătorilor de Lapte şi Carne Ungra – 2006 – A.P.L.C.U. – 2006 la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 30.000 lei (150 zile – amendă x 200 lei) pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene.
Instanța aplică inculpatei pedeapsa complementară constând în publicarea unui extras a dispozitivului hotărârii de condamnare pe cheltuiala inculpatei într-un ziar local sau naţional, timp de 3 apariţii consecutive.

Obligați la plata a peste 819.000 de lei

Pe latură civilă, instanța admite în parte acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi obligă, în solidar, inculpaţii Albu Anca Marcela, Asociaţia Producătorilor de Lapte şi Carne Ungra – 2006 A.P.L.C.U. – 2006 şi Stanciu Traian la plata către această parte civilă a sumei de 819.949,06 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând suma plătită Asociaţiei Producătorilor de Lapte şi Carne Ungra – 2006 campaniilor aferente anilor 2011-2015, la care se adaugă accesoriile fiscale prevăzute de legislaţia în vigoare, calculate de la data efectuării fiecărei plăţi, până la data efectuării plăţii integrale a debitului.

Se menţin măsurile asigurătorii dispuse în cauză, în vederea recuperării prejudiciului. Sentința dată în 9 octombrie poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Potrivit DNA, „în perioada 2011-2015, inculpata, președinte al Asociației Producătorilor de Lapte și Carne Ungra – 2006, beneficiind de ajutorul inculpatului Stanciu Traian ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură mai multe documente false (tabele cu membrii asociației, contract de pășunat, etc.) pentru a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață.
Prin aceste demersuri, asociația respectivă ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 833.706 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză”
.

Vezi și: Asociația Producătorilor de lapte și carne Ungra – 2006, trimisă în judecată de DNA Brașov. Fost primar, printre inculpați


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare