Delicte

Trei dosare penale pentru infracțiuni rutiere, ieri, în județul Brașov

Trei dosare penale au fost întocmite ieri, pentru infracțiuni rutiere, în județul Brașov.

Un bărbat de 67 de ani a fost depistat de polițiști în timp ce șofa sub influența alcoolului. Șoferul a fost oprit de agenți ieri, în jurul orelor 17.30, pe Calea Făgărașului din Brașov.
Etilotestul a indicat o valoare 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, polițiștii l-au condus pe bărbat la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal, instrumentat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

O altă persoană a fost prinsă în timp ce șofa fără permis.
„Polițiștii brașoveni efectuează acte de urmărire penală după ce, la data de 21 martie 2023, au oprit în trafic, pe strada Gării din comuna Bod, județul Brașov, un autovehicul condus de o persoană, care nu deținea permis de conducere.
Astfel, în jurul orei 18.30, în cadrul unui control efectuat în trafic de către polițiștii Biroului Rutier Brașov, pe raza localității Bod, a fost oprit autoturimul condus de un bărbat, în vârstă de 22 ani, din comuna Apața, județul Brașov.
Întrucât acesta nu a putut prezenta un permis de conducere, au fost efectuate interogări în bazele de date aparținând Poliției Române, rezultând că persoana oprită în trafic nu este posesoare de permis de conducere”, a explicat sursa citată anterior.
Cercetările continuă și în acest caz sub coordonarea unui procuror de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

Un al treilea bărbat este cercetat penal după ce ar fi șofat drogat.
„La data de 21 martie 2023, în jurul orelor 10.30, polițiștii au oprit în trafic un bărbat, de 32 ani, care conducea un autoturism pe DN 73, de pe raza stațiunii Râșnov.
În timp ce polițiștii efectuau controlul, au observat indicii în comportamentul conducătorului auto din care reieșea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor interzise, fapt pentru care s-a procedat la testarea sa din punct de vedere al prezenței substanțelor psihoactive iar rezultatul a fost pozitiv la substanța canabis.
În consecință, bărbatul a fost condus la o unitate medicală autorizată pentru recoltarea de mostre biologice pentru a se stabili cu exactitate prezența în organism a substanțelor psihoactive consumate”, a detaliat subcomisarul Florentina Manolache.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărnești.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare