Delicte

Tânăr reţinut după ce ar fi omorât doi câini

Tânăr reţinut după ce ar fi omorât doi câini

Un tânăr de 21 de ani a fost reţinut de poliţişti, pe bază de ordonanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, după ce ar fi ucis doi câini.
Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, în urma apariţiei în mediul online a unui articol din care reieşea că doi câini ar fi fost supuşi unor tratamente necorespunzătoare, cazul fiind preluat de către Biroul pentru pentru Protecţia Animalelor, care a demarat verificări pentru a stabili data şi locul comiterii faptei, dar şi persoana care ar fi responsabilă de această situaţie.

„Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au descoperit, în extravilanul localităţii Dâmbroca, doi câini, decedaţi, legaţi cu sârmă de un copac. În urma activităţilor investigative desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Postului de poliţie Săgeata, au identificat şi depistat persoana despre care existau indicii că ar fi răspunzătoare de săvârşirea faptei, stabilind că este vorba de un tânăr, de 21 de ani, din Săgeata”, precizează într-un comunicat de presă transmis, vineri, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, potrivit Agerpres.

Tânărul urmează să fie prezentat Parchetului pentru a dispune cu privire la măsura preventivă.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Alina
1 luna în urmă

Să fie executat nenorocitul! Sau te pomeni că nu-i corect politic.

Back to top button