Delicte

Șofer reținut după un eveniment rutier în Cristian, județul Brașov

Un șofer a fost reținut după un eveniment rutier în Cristian, județul Brașov.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Zărnești efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunilor de «conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substante», cu persoana bănuită în stare de reținere, după ce aceasta a provocat un accident soldat cu pagube materiale.
Astfel, la data de 6 august a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Piața Libertății, din comuna Cristian, județul Brașov, a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care a fost implicat un singur autoturism.


Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0.59 mg/l alcool în aerul expirat.
În timp ce aceștia efectuau controlul documentelor conducătorului auto, au stabilit că permisul de conducere îi este reținut, cu dreptul de a conduce suspendat, pentru o altă infracțiune pe care acesta a săvârșit-o la regimul rutier”
, a informat IPJ Brașov.


Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, după care polițiștii au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore și introducerea sa în Centrul de Reținere și Arestare Preventiva al IPJ Brașov.
Cauza este cercetată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare