Delicte

Șofer profesionist, condamnat la Brașov pentru dare de mită

Un șofer profesionist a fost condamnat definitiv pentru dare de mită, în Brașov. Tribunalul Brașov îl condamnase la 2 ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de 3 ani, dar sentința a fost atacată cu apel. Astfel, dosarul a ajuns la Curtea de Apel Brașov, unde s-a decis astăzi reducerea duratei termenului de supraveghere de la 3 ani la ani.

C.N. va avea de frecventat un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune Giurgiu sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. De asemenea, va avea de prestat 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Ogrezeni sau Primăriei Bolintin-Vale.
În noiembrie 2021, șoferul a încercat să mituiască polițiști din județul Brașov. Bărbatului i s-a întocmit dosar de cercetare penală după ce fapta sa a fost denunţată de poliţiştii braşoveni la Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov.


Poliţiştii au sesizat faptul că un conducător auto care a fost identificat conducând un ansamblu de vehicule cu o masă mai mare de 7,5 tone, pe DN1, pe raza judeţului Braşov, încălcând astfel normele legale, a oferit mită agenților rutieri pentru ca aceştia să nu îl sancţioneze contravenţional.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button